* În urmă cu 50 de ani, societatea construia una dintre cele mai mari platforme industriale din România, iar azi se zbate să evite falimentul
ICMRS, antreprenorul general al Combinatului Siderurgic Galaţi, a ajuns să supravieţuiască în ultimii ani înlocuind borduri, cârpind străzi şi reparând cuptoare industriale. Dar aceste contracte nu au putut ţine societatea pe linia de plutire, nici chiar cu doi la sută din salariaţii pe care îi avea cândva. În noiembrie 2011, copleşită de datorii, a intrat în insolvenţă. Între timp, ICMRS a reuşit să-şi mărească cifra de afaceri şi trage speranţa ca instanţa să-i dea şansa salvării prin reorganizare, dar este clar că, pentru a redeveni competitivă, întreprinderii îi trebuie ceva mai mult decât lucrări edilitare mărunte şi mici reparaţii industriale.
A alunecat pe tabla de la Sidex
Înfiinţată în anul 1960 pentru a construi Combinatul Siderurgic Galaţi, ICMRS a avut o creştere constantă până la începutul anilor '90, perioadă în care şi-a dublat numărul de salariaţi la peste 10.000 şi şi-a mărit portofoliul de lucrări, ridicând cartierul din Ada Marinescu şi toate grajdurile şi CAP-urile din judeţ. După Revoluţie, societatea a construit multe dintre bisericile din oraş şi a refăcut artere importante din oraş, precum Brăilei şi Basarabiei.
Întreprinderea a intrat pe o pantă descendentă în a doua jumătate a anilor '90, după ce Sidex a început să se confrunte cu probleme financiare şi îşi plătea furnizorii cu tablă. "Declinul a început în perioada 1996-1998, când lucrările pe care ICMRS le efectua în Combinat nu mai erau plătite cu bani, ci în barter", îşi aminteşte liderul sindical din societate, Alexandru Serea. Faptul că cel mai important client al său nu îi mai putea plăti serviciile cu bani lichizi nu avea cum să nu afecteze ICMRS. Curând, întreprinderea a început să dea oameni afară, în valuri succesive de concedieri colective, care au numărat şi câte două-trei mii de muncitori.
Legislaţia, închiderea UCC şi criza i-au fost fatale
În 2004, după trei ani consecutivi în care pierderile au fost de ordinul miilor de miliarde de lei vechi, ICMRS a fost privatizată, pachetul majoritar de acţiuni fiind cumpărat de la stat de un consorţiu format din Asociaţia salariaţilor şi firmele Amerom şi Mairon, ultimele două retrăgându-se sau devenind ulterior acţionari minoritari.
Până la sfârşitul acelui an, întreprinderea a reuşit să-şi reducă pierderile de cinci ori, pentru ca în 2005 să treacă pe profit. Rezultatele financiare pozitive au continuat până în 2008, inclusiv.
În acel an, însă, ICMRS a primit o lovitură puternică, prima dintre cele trei care aveau să îngroape societatea. "În iarna 2007-2008, societatea noastră a pierdut două contracte mari, în valoare totală de 21 de miliarde de lei vechi, cu Primăria Galaţi, în urma unei contestaţii făcute de firma Vâlceana. Noi apucasem să prindem suma în bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2008, iar pierderea ei ne-a blocat", relatează liderul sindical de la ICMRS.
Ulterior, societatea nu a mai putut obţine alte lucrări. "A fost şi legislaţia de aşa natură - ea a omorât cele mai multe firme - datoriile la stat scoţându-te de la licitaţii. Păi, dacă nu laşi o firmă să participe la licitaţie, să ia o lucrare şi să încaseze bani ca să-şi poată plăti datoriile, de unde să ia acea firmă bani?", se întreabă Alexandru Serea.
Izbucnirea crizei economice şi închiderea Uzinei Cocsochimice din Combinatul Siderurgic au fost loviturile de graţie pentru ICMRS. "Recesiunea, care a început în septembrie 2008, a generat împuţinarea comenzilor de lucrări. Apoi, închiderea UCC în iunie 2009 aproape că ne-a lăsat fără activitate, pentru că noi derulam reparaţii mari acolo şi am fost nevoiţi să trimitem oameni acasă toată vara. Tot din 2009, salariile de la ICMRS nu au mai fost majorate", declară Serea.
Înfrântă, ICMRS şi-a declarat insolvenţa
În noiembrie 2011, la sfârşitul celui de-al treilea an consecutiv pe minus, întreprinderea a intrat în insolvenţă. Avea lucrări prea puţine şi prea mici ca să-şi poată plăti datoriile (de 1,6 ori mai mari decât cifra de afaceri) şi angajaţii (250 la număr, doi la sută din câţi avea odată).
Totuşi, 2011 a fost un an mai puţin dezastruos decât 2010, când ICMRS a avut cea mai mică cifră de afaceri şi cele mai mari pierderi din perioada post-privatizare, iar evoluţia pozitivă a continuat şi în 2012, potrivit liderului sindical. "Avem mai multe contracte. Am reintrat pe asfaltări de drumuri, înlocuiri de borduri şi înlocuiri de conducte de utilităţi, continuăm aducţiunea de apă din cartierul Dimitrie Cantemir, avem câteva revizii în Combinat şi unele lucrări de construcţie şi reparaţie de cuptoare industriale la Roman, Constanţa şi Tulcea, precum şi construcţii fier beton la Lehliu. Putem spune că anul acesta stăm mai bine decât anul trecut, şi ca arie de lucrări, şi ca cifră de afaceri", afirmă Alexandru Serea, exprimându-şi speranţa că aşteptata decizie a instanţei în ceea ce priveşte viitorul societăţii va ţine cont de aceste mici reuşite. "Pe 12 noiembrie 2012, după ce va analiza evoluţia societăţii în ultima perioadă, Tribunalul va decide dacă intrăm în reorganizare timp de 36 de luni sau dacă intrăm în faliment. Noi ne aşteptăm la un verdict pozitiv", spune, încrezător, liderul sindical de la ICMRS.
"Ne trebuie contracte mari"
"Singura şansă a ICMRS este să îşi mărească cifra de afaceri şi numărul de salariaţi prin câştigarea de contracte mari, ca să îşi poată plăti datoriile către bănci, către stat şi către terţe firme şi, după trecerea etapei de reorganizare de 36 de luni, ICMRS să rămână în picioare şi să ducă mai departe tradiţia de peste 50 de ani a construcţiilor civile şi industriale", declară Alexandru Serea.
Contractele mari, de care depinde viitorul ICMRS, nu vor putea fi câştigate, însă, decât în momentul în care întreprinderea se va scutura de tinichele şi va demonstra că este capabilă să realizeze lucrări mari.
