Diaconu, Harnagea şi Bezman vor negocia lefurile din Combinat
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Diaconu, Harnagea şi Bezman vor negocia lefurile din Combinat
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Tiber nu a intrat la negocierile salariale de la ArcelorMittal Galaţi


Federaţia Solidaritatea Metal şi reprezentanţii salariaţilor sunt singurii parteneri sociali care, în opinia administraţiei ArcelorMittal Galaţi, pot participa la negocierea Contractului Colectiv de Muncă aplicabil în 2013. Anunţul a fost făcut ieri, după ce patronatul a analizat actele de participare la tratative depuse de organizaţiile sindicale din Combinat.

La negocieri vor lua parte Costică Harnagea şi Cornel Cerbu (USI Forum), Ilinca Diaconu şi Ioan Berigic (Sindicatul Liber al Siderurgiştilor), cu împuternicire de la Federaţia Solidaritatea Metal, la care sunt afiliate sindicatele pe care ei le conduc, precum şi nouă reprezentanţi ai salariaţilor: Gheorghe Bezman, Cristian Eftimie, Vasile Crişan, Nicuşor Postolache, Dănuţ Onica, Marius Drăgan, Petru Toma, Nelu Macovei şi Doru Modiga. Cei nouă au intrat la tratative numai după ce au strâns semnături de la jumătate din siderurgişti, căci organizaţia din care fac parte (FSS Metarom) nu îndeplineşte condiţiile de participare.

Negociatorii aşteaptă documentele financiare ale companiei, în baza cărora să formuleze revendicările salariale, dar şi prima ofertă a patronatului.

Pentru prima dată în ultimii ani, la negocieri nu participă Gheorghe Tiber, liderul Federaţiei Solidaritatea Virgil Săhleanu, patronatul apreciind că nici aceasta nu îndeplineşte condiţiile legale. Tiber, care a admis că nu a strâns numărul necesar de semnături pentru a-şi trimite măcar colegii la tratative ca reprezentanţi ai salariaţilor, a contestat decizia companiei. „E un abuz! Federaţia are vocaţie să participe la negocieri. Am cerut explicaţii suplimentare”, a spus Tiber.

Citit 4354 ori Ultima modificare Joi, 22 Noiembrie 2012 12:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.