Se trece la prima etapă de punere în aplicare a calendarului de liberalizare a preţurilor la gazele naturale * Primii luaţi în vizor sunt agenţii economici, cu o creştere a preţurilor de 5 la sută, dar efectele se vor resimţi şi în facturile populaţiei * Ne aşteptă… şase ani de scumpiri peste scumpiri
Începând de mâine, preţul gazelor naturale pentru agenţii economici va creşte cu cinci la sută ca urmare a trecerii la prima etapă de renunţare la preţurile reglementate. Aceste scumpiri, care se vor resimţi, desigur, în tot lanţul economic, reprezintă doar începutul unei serii de scumpiri care va pune din greu la încercare, în materie de preţuri, limitele de suportabilitate ale populaţiei. Nici Galaţiul nu va scăpa de valul de scumpiri şi e suficient să amintim aici că, principalul consumator de gaze naturale - Electrocetrale - are în perioada de vârf un consum de 60.000 mc/oră! Electrocentrale înseamnă agentul termic al oraşului, înseamnă, până la urmă, facturile pentru căldură afişate la întreţinere.
Preţuri dictate de importuri
Calendarul de liberalizare a preţurilor la gazele naturale a fost stabilit printr-un memorandum încheiat între Guvernul Ponta, FMI şi Comisia Europeană, iar ulterior a fost bătut în cuie prin Legea energiei electrice şi a gazelor naturale, aprobată în iulie 2012. Procesul de liberalizare a preţurilor presupune o renunţare treptată la reglementarea tarifelor prin intermediul ANRE - până la sfârşitul lui 2014 pentru consumatorii non-casnici, până la sfârşitul lui 2018 pentru consumatorii casnici - fapt ce se traduce, la modul practic, prin alinierea preţului gazelor din producţia internă la preţul gazelor din import. De la aproximativ 130 USD/1000 mc, preţul gazelor din producţia internă ar urma să sară la aproximativ 390 USD/1000 mc, adică nu cu mult diferit de preţul gazelor din Rusia. În condiţiile în care, în prezent, în „coşul” de consum intră aproximativ 80 la sută gaze din producţia internă şi 20 la sută gaze din import, atunci, desigur, la finalul lanţului de scumpiri şi preţurile vor fi de aproximativ 2,5 ori mai mari decât cele practicate în prezent!
Cine suportă scumpirile?
Principalul furnizor de gaz al Electrocentrale Galaţi este Romgaz, iar relaţia dintre cei doi agenţi economici este, din cauza datoriilor acumulate în timp, destul de tensionată. O creştere de cinci la sută a preţului gazelor nu face decât să pună mai mult… gaz pe foc în contabilitatea societăţii gălăţene. „Aceste creşteri de preţuri intră, desigur, în calcul. Pentru produsele finale - energie, căldură - există nişte criterii de revizuire a preţurilor şi rămâne de văzut cum vor fi ele afectate până la final”, ne-a declarat Tudor Petre, directorul general al Electrocentrale Galaţi. Acesta a explicat că se va încerca protejarea consumatorului final, mai ales când vine vorba de căldură, dar alternativa nu ar fi decât de a îngreuna şi mai mult situaţia financiară a societăţii faţă de furnizorul de gaze. Problema este că, fie şi dacă pe moment se va evita o creştere a preţurilor pentru gălăţeni, la amplitudinea scumpirilor planificate este inevitabil ca la un moment dat acestea să se regăsească în facturi. Şi mai grav este că, în lipsa unei capitalizări care să permită un program amplu de modernizare, Electrocentrale ar putea ea însăşi avea probleme de competitivitate fatale în raport cu alţi producători de energie.
Dar în ecuaţie nu este vorba numai de Electrocentrale. Cantităţi importante de gaze naturale sunt folosite de agenţii economici din industria alimentară, industria petrochimică, practic sunt rari agenţii economici care, într-o formă sau alta, să nu aibă nevoie de gaze naturale. Dacă ţinem cont şi de interdependeţele din lanţul economic, creşterea preţului la gaze se va transmite într-o efect al domninoului până la nivelul simplului cumpărător. Iar dacă asta nu este de ajuns, din iulie 2013 se va trece şi la primul pas al scumpirii directe a gazelor pentru consumatorii casnici, majorarea fiind de 8 la sută!
Suportabilitate la extrem
Paradoxal, actuala formă de liberalizare a preţurilor este una mai relaxată faţă de o altă variantă de lucru - de liberalizare totală până în 2015, dar analiza potenţialelor efecte „a scos în evidenţă afectarea majoră a gradului de suportabilitate pentru consumatorii casnici” pe orizontul de timp iniţial. Dar nici compromisul la care s-a ajuns - liberalizarea totală pentru consumatorii non-casnici până la finele lui 2014 şi până în 2018 pentru consumatorii casnici - nu este foarte sigur, pentru că scenariul realizat are la bază o serie de ipoteze de calcul care în prezent nu mai stau în picioare, precum scăderea preţului gazelor de import, reducerea dependenţei de importurile din Rusia sau că producţia internă nu va fi afectată de un ipotetic export de gaze naturale. Din păcate, preţurile gazelor naturale se duc în sus, proiectul gazoductului Nabucco bate pasul pe loc, iar mai nou, în ciuda promisiunilor, Romgaz şi OMV Petrom, principalii furnizori de gaze din România, par a fi tentaţi de profiturile pe care le-ar obţine din exportul gazelor de pe piaţa internă. Şi desigur, în timp ce gazul românesc ar pleca la export foarte ieftin, pe partea cealaltă ar trebui să importăm gaz rusesc foarte scump, la preţuri mai mari decât multe din ţările UE, care fac presiuni în sensul liberalizării pieţei noastre. Mai mult, CE a deschis o nouă procedură de infringement la adresa României pentru încălcarea Directivelor privind Piaţa Internă, dar nimeni dintre cei ce militează pentru „libertatea pieţei” nu-şi pune problema efectelor în planul socio-economic autohton în condiţiile unei crize departe de a se fi terminat.
Soluţii de avarie
Potrivit unor informaţii vehiculate în ultimele zile, se încearcă, măcar local, găsirea unor soluţii pentru a mai îndulci „pastila” scumpirilor la nivelul populaţiei. De exemplu, Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) propune introducerea unor vouchere valorice care să acopere diferenţa de preţ pentru populaţie, în timp ce companiile să fie compensate, tot de stat, pentru cheltuielile suplimentare cu achiziţia gazelor, în funcţie de programele de creştere a eficienţei energetice şi a volumului investiţilor asumate. Dar a arunca în cârca statului creşterile de preţuri nu înseamnă, în final, decât a muta facturile dintr-un buzunar în altul. O altă soluţie, vehiculată de această dată la nivelul ANRE, este aceea de a solicita Comisiei Europene ca, măcar la nivelul populaţie, calendarul de liberalizare a preţurilor să fie prelungit până în 2019. Dar deocamdată nici o autoritate publică nu a făcut vreun demers concret în acest sens.
Prin urmare, singurul lucru sigur la această oră este că, în schimbul unei liberalizări a preţurilor la gazele naturale extrem de dureroase, simplului cetăţean i se promite o piaţă viitoare mult mai competitivă şi generatoare de mari venituri la bugetul de stat. Întrebarea este cine va mai apuca, după toate valurile de scumpiri, să mai ajungă pe tărâmul făgăduinţelor?
