Subvenţia pentru tinerii fermieri – până pe 27 martie

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Agenţia de Plăţi pentru Intervenţia în Agricultură (APIA) Galaţi ne-a informat că perioada de primire a proiectelor aferente investiţiilor pentru „Instalarea tinerilor fermieri”, din cadrul Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR), se prelungeşte cu o lună de zile, respectiv până la data de 27 martie 2009.

Extinderea sesiunii pentru depunerea cererilor de finanţare vine în sprijinul celor care nu deţin experienţă în accesarea acestei măsuri, fiind motivată şi de alocarea a peste 80 de milioane euro pentru această arie de investiţii. A fost luat în considerare şi faptul că realizarea proiectului necesită un timp îndelungat.

În acelaşi timp, prelungirea termenului limită este o consecinţă directă a solicitărilor venite din partea potenţialilor beneficiari ai Măsurii 112, care şi-au manifestat interesul pentru accesarea acestei măsuri, dar care nu au reuşit până în acest moment să finalizeze cererea de finanţare.

Beneficiarii eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin Măsura 112 sunt fermierii în vârstă de până la 40 de ani (neîmpliniţi la data depunerii Cererii de finanţare), persoane fizice sau juridice care practică în principal activităţi agricole şi au calificare (minim cursuri OJCA) pentru meserii agricole.

Dimensiunea minimă a fermei trebuie să fie de 20 ha de culturi agricole sau 4 ha de culturi horticole.

Fermierii care îndeplinesc condiţiile cerute (detalii se pot obţine de la APIA, DADR sau OJCA) pot primi până la 25.000 de euro.

Citit 1758 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.