Reducerea ideii de regionalizare doar la instituţii, guvernator sau Consiliul Regional este „o viziune empirică şi îngustă”, declară preşedintele Patronatului IMM-urilor Galaţi, Marian Filimon. Regionalizarea trebuie să fie un complex de structuri şi mod de colaborare care să permită dezvoltarea economică şi socială a regiunii. „IMM-urile sunt demult convinse de acest lucru. Din păcate, regionalizarea, evitată atâţia ani de autorităţi, a ajuns să fie un subiect discutat pe genunchi. În mod normal, ar fi trebuit să existe deja un studiu de impact, pentru a şti care sunt efectele regionalizării, costurile şi beneficiile unui astfel de proces”, a declarat reprezentantul patronatelor. Acesta a mai arăta că Galaţiul şi Brăila au ratat din cauza războaielor politice şansa de a deveni un pol puternic al regiunii şi că tot Constanţa va deveni centru regional. Galaţiul a pierdut în ultimii 15 ani în jur de 14 instituţii de interes regional şi acum, din cauza indiferenţei autorităţilor locale, riscă să rămână la „periferia” deciziilor regionale.
Poziţia Patronatului IMM-urilor: Galaţiul riscă să ajungă la „periferia” procesului decizional Scris de Ovidiu Amălinei

Mai multe din această categorie: