De mii de ani, la monastirea Parma,
Maria suflă celor care cântă...
nu ia nimic pe slujba ei, dar crede
că osteneşte într-o viaţă sfântă!
Au fost concerte multe, doar concerte
de ajutor, de muzică divină...
şi n-a lipsit Maria niciodată...
doar spectatorii au uitat să vină!
Din cuşca ei, Maria nici nu poate
să vadă că e nimenea în sală...
suflă mereu, din ce în ce mai tare,
mereu între ciocan şi nicovală!...
Tenorii zvârle ştima, pe soprane
le-apucă dor de ducă şi de tândă,
lumea se dă-n spectacole meschine...
De mii de ani, numai Maria cântă!
