GALERIE FOTO / Berea de Galaţi dă semne de... întărire

GALERIE FOTO / Berea de Galaţi dă semne de... întărire
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

După aproape cinci ani de dificultăţi financiare, SC Martens SA Galaţi a trecut din această lună „pe plus” în materie de venituri şi cheltuieli * La trântă cu producătorii multinaţionali * O bere din 100 este produsă la Galaţi * Investiţii de 700.000 euro în tehnologie modernă


După câţiva ani destul de dificili din punct de vedere financiar, în sfârşit începe să se vadă luminiţa de la capătul… halbei şi la fabrica de bere gălăţeană, SC Martens SA. Mai exact, din această lună, fabrica a trecut din nou „pe plus”, după ce efectele crizei economice s-au resimţit din plin din 2009 şi până în prezent. Problemele fabricii de bere au plecat de la lipsa de… lichidităţi. Lichidităţi financiare, desigur. Pentru a-şi susţine activitatea, societatea a fost nevoită să apeleze la credite, iar costul acestora nu a fost deloc unul mic. Restrângerea pieţei ce a urmat perioadei 2008-2009 şi concurenţa companiilor multinaţionale producătoare de bere au fost alţi factori care au pus societatea gălăţeană în dificultate.

În 2012, de exemplu, deşi a avut o cifră de afaceri de 27,6 milioane de lei, fabrica de bere a încheiat anul cu o pierdere de 0,8 milioane de lei. „Am reuşit, din fericire, să reducem treptat volumul datoriilor, avem şi profit din exploatare, iar după luna aprilie putem, în sfârşit, la nivelul primului trimestru, să raportăm un mic profit net, în jurul a 25.000 lei. Odată cu încălzirea vremii, intrăm pe un trend ascendent şi în ceea ce priveşte nivelul producţiei, iar după proiecţiile noastre cred că vom încheia anul cu un profit de jumătate de milion de lei. Nu e mult, dar asta ne face să vedem viitorul cu mai multă încredere”, ne-a declarat Vasile Joantă, directorul general al SC Martens SA.

Berea, în zodia PET-ului

Fabrica de bere gălăţeană a reuşit să scape din clinciul datoriilor atât prin adaptarea la cerinţele şi condiţiile pieţei actuale, cât şi prin derularea unui plan de investiţii în utilaje moderne.

În ceea ce priveşte piaţa, după cum spuneam, partea leului le aparţine concernelor internaţionale, ce cumulează 95,5 la sută din desfacerea din România! Practic, micii producători care existau pe vremuri mai în toate oraşele mari din ţară au fost eliminaţi de piaţă. În prezent, în afară de fabrica de bere de la Galaţi, mai sunt doar trei producători locali care au reuşit să reziste, la Suceava, Oneşti şi Satu-Mare. Aceştia împart o cotă de piaţă de 4,5 la sută. „Strict în ceea ce ne priveşte, avem o cotă de piaţă de 1,1 la sută. Poate că nu pare mult - asta înseamnă o producţie de aproximativ 200.000 hectolitri - dar în condiţiile în care te confrunţi cu nişte coloşi, fiecare bere vândută contează”, arată directorul general Vasile Joantă.

Chiar dacă unii producători se feresc s-o spună pe de-a dreptul, odată cu criza, piaţa românească a berii a intrat în zodia… PET-ului. Berea la bidon a ajuns să domine peste 60-70 la sută din piaţă. „Când veniturile oamenilor au început să fie mai mici, mai drămuite, realităţile sociale împing consumul de bere în zona asta, de low-cost. Berea la sticlă a ajuns să ocupe un loc modest în totalul vânzărilor şi merge în general pe zona de baruri şi restaurante. Dar, acasă, oamenii îşi iau bere la PET, în ideea că ar fi mai ieftin aşa. Marea perdantă este berea la keg (la butoi), care foarte rar se mai întâlneşte pe piaţă, deşi berea draft avea în anii din urmă o poziţie dintre cele mai bune”, ne explică managerul Martens.

Ca desfacere, fabrica de bere gălăţeană s-a orientat spre marile lanţuri de magazine sau supermarketuri, cele mai căutate fiind sortimentele de bere la PET, aceasta reprezentând practic mai bine de 90 la sută din producţia fabricii. Trebuie spus că la Galaţi se produce bere atât sub o serie de mărci deţinute de Martens, precum Premium, Anker, cât şi sub mărci deţinute de lanţurile de magazine, precum Ambrosius, Cozia, Negoiu, Kanzel sau Steiner.

„Este, practic, segmentul care ne face competitivi în faţa marilor producători. Marja de profit nu este mare, costurile de producţie trebuie ţinute sub un control foarte strict, dar este o dovadă că, din punct de vedere calitativ, berea gălăţeană se poate bate de la egal la egal cu oricare bere din România. Acum, sigur, fiecare îşi laudă marfa, dar calitativ piaţa chiar s-a triat foarte drastic. În acest moment, în România nu mai există beri care să nu fie „corecte” ca proces tehnologic, materii prime etc. Dar, în fine, dincolo de asta, alegerea unei mărci ţine de gusturi, posibilităţi, obiceiuri de consum”, a explicat directorul Vasile Joantă.

Modernizare tehnologică

Una dintre marile probleme pe care le a avea fabrica Martens Galaţi, respectiv aceea de a face faţă prin capacităţile de producţie perioadelor de vârf de comenzi, cum sunt cele din perioada verii, este pe cale să se rezolve graţie unui plan destul de ambiţios de investiţii. „În total este vorba de investiţii de aproximativ 700.000 euro, o sumă destul de însemnată pentru o companie nu foarte mare, ca a noastră, ce au ca scop pe de o parte reducerea costurilor de producţie - condiţie esenţială pentru menţinerea într-o marjă de profit a produselor noastre, iar pe de altă parte acoperirea acestor vârfuri de comenzi. De exemplu, până în prezent, deja începeam să avem probleme dacă era vorba de a produce peste 30.000 de hectolitri de bere pe lună. Vă daţi seama, e esenţial ca atunci când ai comenzi, să le poţi onora integral”, a precizat directorul Martens.

Cea mai mare investiţie - de 300.000 euro - a fost în modernizarea instalaţiilor frigorifice. „Asta era una dintre zonele în care, în perioade de vârf, ne „sufocam” pentru că nu aveam capacităţi suficiente sau consumurile erau mari. De asemenea, o altă investiţie importantă, de aproape 100.000 euro, este pe partea de energie termică, unde am achiziţionat două cazane de patru tone pentru obţinerea aburului necesar în procesul de fierbere a berii, fapt ce ne va permite optimizarea unor procese tehnologice”, ni s-a explicat. Nu în ultimul rând, fabrica de bere gălăţeană a achiziţionat cu 200.000 euro, pentru linia de îmbuteliere, o nouă instalaţie de modelat PET-uri.

Prin urmare, la Galaţi, semene bune berea are pe 2013. Halbe să fie, că la fabrică are cine să le ţină pline toată vara.

Din 1998 - Bere gălăţeană cu reţetă belgiană

SC Martens SA este o societate cu capital privat, provenită din fosta Fabrică de Bere Galaţi. În 1998, Brouwerij Martens - Bocholt, al patrulea mare producător de bere din Belgia, cu experienţă în domeniu din 1758, a achiziţionat pachetul majoritar de acţiuni deţinut de FPS la fabrica gălăţeană. În prezent, 67,67 la sută din acţiuni sunt deţinute de compania belgiană, 7,62 la sută de SIF Moldova, iar 24,71 la sută este împărţit între alţi diverşi acţionari. Fabrica de bere are 117 angajaţi, iar în 2012, cu o cifră de afaceri de 27,6 milioane de lei, a avut o cotă de 1,1 la sută din piaţa românească a berii.

Citit 13853 ori Ultima modificare Joi, 16 Mai 2013 20:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.