O investiţie de 40 milioane de euro dă târcoale Galaţiului / Cine vrea să creeze 3.500 de locuri de muncă

O investiţie de 40 milioane de euro dă târcoale Galaţiului / Cine vrea să creeze 3.500 de locuri de muncă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Unul dintre cei mai importanţi producători de echipamente pentru industria auto va alege între Brăila şi Galaţi * Yazaki vrea să investească 40 de milioane de euro şi să creeze 3.500 de locuri de muncă * Reprezentanţii companiei se vor întâlni mâine cu autorităţile locale din Galaţi şi Brăila pentru a vedea cine oferă cele mai bune oportunităţi


Galaţiul e la un pas să beneficieze de una dintre cele mai mari investiţii din ultima vreme. Reprezentanţii cunoscutei companii japoneze Yazaki Corporation, unul dintre cei mai mari furnizori la nivel mondial pentru industria auto, vor fi prezenţi săptămâna aceasta la Galaţi pentru a analiza oportunităţile pe care le oferă zona. Dacă totul va merge bine, în 2018 Galaţiul va avea o fabrică Yazaki şi vor fi create până la 3.500 de locuri de muncă, investiţia totală putând ajunge chiar la 40 de milioane de euro.

Duelul cu Brăila pentru atragerea investitorului

După ce, în luna august, reprezentanţii companiei au solicitat Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Est o serie de informaţii privind climatul investiţional din municipiul şi judeţul Galaţi, marţi, 12 noiembrie aceştia vor fi prezenţi în oraş pentru a evalua oportunităţile de investiţie. Delegaţia companiei Yazaki va fi formată din experţi în planificarea strategică a producţiei: Uwe Abraham - Strategic Manufacturing Planner, Olga Yonash - Strategic Manufacturing Planner, Dan Culda - Supplying Chain Manager şi Despina Stroe - Organizational Development Specialist. Reprezentanţii companiei nu studiază însă doar Galaţiul, ci şi zonele urbane şi periurbane din Buzău şi Brăila. De altfel, vizita de marţi va avea loc nu doar la Galaţi, ci şi la Brăila. Dimineaţă, delegaţia Yazaki va avea o întâlnire de lucru cu reprezenţanţi ai autorităţilor locale din Brăila (Consiliului Judeţean, Primăria, Zona Liberă şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă), după care va vizita o serie de locaţii propuse de vecinii noştri. Abia după-amiază reprezentanţii companiei se vor întâlni cu factorii de decizie similari din Galaţi.

Ce vor să afle la Galaţi

Şefilor CJ, celor din Primărie, Zona Liberă şi AJOFM le revine, aşadar, sarcina de a face lobby pentru Galaţi, investitorii japonezi fiind interesaţi, la acest prim dialog, de aspecte generale, precum localizarea, populaţia, economia locală, cine sunt cei mai mari angajatori, istoricul industrial, informaţii legate de climă şi mediul înconjurător sau gradul de atractivitate al zonei pentru investitori. De asemenea, investitorii mai sunt interesaţi să afle despre posibilele facilităţi, disponibilitatea terenurilor municipale atât virane (greenfields), cât şi terenuri care deţin construcţii (brownfields), despre modalităţile prin care compania poate primi sprijinul autorităţilor locale sau despre timpul necesar obţinerii aprobărilor pentru construire şi pentru începerea producţiei.

Ce îşi doresc investitorii japonezi

Potrivit unui document al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, reprezentanţii investitorilor vor face un scurt istoric al firmei şi vor vorbi despre motivele pentru care şi-au manifestat interesul pentru realizarea investiţiei în această zonă. De asemenea, autorităţile locale au fost deja informate cu privire la necesităţile japonezilor de la Yazaki. Astfel, compania este interesată să viziteze terenuri care îndeplinesc următoarele caracteristici: teren viran (greenfield) - având suprafaţa necesară de 60.000 de metri pătraţi (total 100.000 de metri pătraţi), sau terenuri care deţin construcţii (brownfields), începând de la 5.000 de metri pătraţi (pentru fabrica-pilot) până la 30.000 de metri pătraţi. În ce priveşte caracteristicile importante pentru brownfield, documentul menţionat arată că ar fi nevoie de o clădire-parter, cu o înălţime până la tavan de aproximativ 7-9 metri (de exemplu, o fostă fabrică de confecţii, o fostă hală de supermarket etc). Investitorii au mai menţionat că ambele tipuri de terenuri trebuie să fie în mediul urban sau la mică distanţă de acesta.

O companie cu peste 200.000 de angajaţi

Yazaki este unul dintre cei mai importanţi furnizori mondiali pentru industria auto. Are sediul principal la Tokyo, iar principalele sale produse sunt cablaje de automobile, aparatură şi componente pentru industria auto. Yazaki are peste 150 de companii afiliate, în 38 de ţări şi aproximativ 200.000 de angajaţi. Cei mai importanţi clienţi ai companiei Yazaki din Europa sunt Ford, Toyota, Renault-Nissan, Volkswagen, BMW etc. Investitorul japonez este deja prezent pe piaţa din România, cu trei fabrici la Ploieşti, Arad şi Caracal. La deschiderea fabricii de la Caracal, directorul general pe ţară al companiei anunţa dezvoltarea de noi afaceri în România. "România are un potenţial puternic din punctul de vedere al forţei de muncă şi al capacităţii umane. Având în vedere prezenţa puternică a unor protagonişti majori ai industriei auto globale (respectiv Ford şi Renault), România devine din ce în ce mai atractivă pentru investitorii din industriile conexe. De aceea, Yazaki valorifică în continuare oportunitatea de a-şi dezvolta activitatea în România", declara Jorge Damasceno directorul general Yazaki România, citat de wall-street.ro, la deschiderea fabricii de la Caracal.

Opinia specialiştlor: "Autorităţile locale să demosntreze de ce sunt în stare"

Prof. dr. Cătălin Fetecău, decan Facultatea de Mecanică, Universitatea "Dunărea de Jos" Galaţi: "Este o oportunitate foarte mare pentru noi, iar autorităţile locale ar trebui să facă tot posibilul să îi atragă pe aceşti investitori. Evident, oportunităţile sunt de ambele părţi, dar, la momentul actual, cred că cel mai mult ar avea de câştigat municipalitatea gălăţeană. Şi noi chiar am avea argumente în faţa Brăilei sau a Buzăului. Şi vă dau cel mai important exemplu. Autorităţile locale ar trebui să sublinieze faptul că aici există un centru universitar puternic, de tradiţie, care poate să le furnizeze investitorilor forţă de muncă foarte bine pregătită. De asemenea, ei ar avea parte în acest fel şi de cursuri de formare continuă. Să ai forţă de muncă foarte bine calificată e un argument important. Apoi, autorităţile locale, să arată că sunt în stare să ofere suficiente facilităţi, să arate că suntem atractivi".

Marian Filimon, preşedinte Patronatul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Galaţi: "Ar fi o tragedie pentru Galaţi să pierdem această investiţie. E o oportunitate care se iveşte destul de rar, iar autorităţile sunt obligate să o fructifice, în condiţiile în care Galaţiul a ajuns unde a ajuns din punct de vedere economic. Suntem aproape de limită şi dacă autorităţile nu sunt în stare să vină cu o ofertă bună, care să includă un spaţiu adecvat şi facilităţi, înseamnă că degeaba mai conduc oraşul, judeţul. Eu, personal, le-aş duce toate utilităţile la poartă, le-aş da gratis tot ce vor, le-aş promite că le dau toate aprobările într-o lun, numai să vină la noi".

Citit 12039 ori Ultima modificare Duminică, 10 Noiembrie 2013 16:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.