Apelul siderurgiştilor: Guvernul să stopeze închiderea de obiective în ArcelorMittal

Apelul siderurgiştilor: Guvernul să stopeze închiderea de obiective în ArcelorMittal
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* După 35 de ani de muncă, salariul de 1.000, 1.100 de lei pe lună e insuficient, spun sindicaliştii


Vasile Crişan, secretarul executiv al Sindicatului Siderurgistul AMG, din cadrul ArcelorMittal, a făcut, în şedinţa Comisiei de Dialog Social de marţi, un apel către prefectul Dorin Otrocol, căruia i-a solicitat să ceară sprijinul Guvernului. „Societatea se confruntă cu probleme din cauza creşterii preţului energiei şi gazelor, care determină patronatul să pună lacătul pe poartă. Cerem intervenţia dumneavoastră şi a Guvernului, care să impună acestui patron să stopeze închiderea şi demolarea de obiective, să continue investiţiile şi să ne păstrăm locurile de muncă. Trebuie să vă spun că toate acestea au adus boala secolului: stresul. Săptămâna trecută, doi salariaţi din această societate au decedat în întreprindere, factorul principal fiind chiar stresul. Au plecat peste 20.000 de salariaţi din întreprindere, după această privatizare pe care noi o considerăm un eşec. Aceşti 20.000 de oameni, din contribuabili ai bugetului statului, au devenit beneficiari de ajutoare de stat”, i-a spus Vasile Crişan reprezentantului Guvernului în teritoriu.

Sindicalistul şi-a exprimat nemulţumirea vizavi de faptul că administraţia combinatului nu doreşte să majoreze salariile siderurgiştilor, pentru al patrulea an consecutiv. „Se doreşte îngheţarea salariilor. Trebuie să vă spun că un siderurgist, după 35 de ani de muncă, are 1.000-1.100 de lei pe lună. Este un măruţiş. Cerem intervenţia dumneavoastră pentru soluţionarea acestor probleme grave. Noi nu ne dorim mişcări sindicale, nu este o ameninţare, tocmai de aceea ne dorim să interveniţi”, a afirmat Crişan.

„Executivul are datoria de a crea un cadru adecvat şi competitiv”

Conducerea ArcelorMittal Galaţi ne-a declarat că „dacă Guvernul doreşte să supravieţuim, are datoria de a crea un cadru adecvat şi competitiv, care să ne permită dezvoltarea activităţii noastre. Toate soluţiile există şi sunt puse în practică în alte ţări europene. Rezolvarea acestei chestiuni este prioritară, pentru că toate creşterile de taxe nu pot fi transferate de noi mai departe, către consumatorul final”. În ceea ce priveşte demolările de obiective de pe platforma siderurgică, reprezentanţii companiei au transmis că ArcelorMittal a decis sa demoleze doar acele echipamente care nu mai fac parte din actuala structură industrială din cauza capacităţilor mici de producţie, performanţelor tehnice reduse, nivelului scăzut de automatizare şi a impactului mare asupra mediului, comparativ cu echipamentele aflate în operare. „Furnalele 1 şi 2 au prezentat ameninţări deopotrivă pentru siguranţa angajaţilor, cât şi pentru mediu, pe care Compania nu a dorit le ignore. Doar Furnalul nr. 5, recent modernizat şi retehnologizat ca urmare a unei investiţii de 80 de milioane de euro, poate produce nivelul actual cerut de piaţă, la calitate ridicată, având costuri variabile la un nivel competitiv şi parametri reduşi de emisii. După debutul crizei, în perioadele în care am înregistrat pierderi financiare, Grupul a investit la Galaţi peste 200 de milioane de euro, în special pentru fluxul primar. Însă, în total, de la momentul privatizării, ArcelorMittal a investit peste 800 milioane de euro în Combinatul din Galaţi”, a precizat Dorian Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al ArcelorMittal Galaţi.

Reprezentanţii companiei susţin că salariul mediu brut al unui angajat de la Galaţi este cu şase la sută mai mare decât media înregistrată în România. „De asemenea, în afara salariului de bază, unitatea noastră oferă, adiţional, un pachet important de beneficii, care reprezintă – în medie – 30 la sută din salariul unui angajat”, a afirmat Dorian Dumitrescu.

Citit 3564 ori Ultima modificare Miercuri, 18 Decembrie 2013 18:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.