Mall-ul Profiland sfidează criza

Mall-ul Profiland sfidează criza
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Investiţia va ajunge la aproape 10 milioane de euro şi va fi gata până la toamnă * Mai bine de jumătate din spaţiu e deja închiriat *

Potrivit omului de afaceri Andrei Lişinschi (foto), managerul grupului de firme Profiland-Intfor, compania amintită va finaliza până la toamnă construcţia mall-ului din Micro 19.

„Este o investiţie importantă pentru noi, în care am băgat cam opt milioane de euro deja. Este firesc să ne dorim să o dăm în folosinţă cât mai repede, pentru că ea trebuie să producă, iar cei care deja au contractat spaţii comerciale trebuie să aibă posibilitatea să se apuce de treabă”, ne-a declarat Lişinschi.

Complexul comercial menţionat este amplasat în incinta fostului service auto din Micro 19 (service-ul „vechi”), vizavi de intrarea pe Aleea Comerţului („La Neacşu”). Suprafaţa construită se va ridica la circa 10.000 de metri pătraţi, fără a socoti aici generoasa parcare (câteva sute de locuri) şi clădirile administrative secundare.

Andrei Lişinchi ne-a mai mărturisit că primele cereri de închiriere a spaţiilor comerciale le-a primit chiar în ziua în care s-a început turnarea fundaţiei.

„De atunci, s-au strâns sute de cereri. Deja mai bine de jumătate din spaţiu este închiriat, dar mai sunt şi alte contracte în curs de negociere. Cred că vom acoperi tot spaţiul, pentru vadul comercial este foarte bun”, a declarat Lişinschi.

Mall-ul Profiland va avea în incinta sa peste 100 de spaţii comercile (printre care unele ale unor mărci renumite de îmbrăcăminte şi încălţăminte), restaurante, baruri etc., dar şi o zonă importantă pentru distracţie: cinema, biliard, jocuri electronice.

Citit 3689 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.