* Compania de stat va concedia o treime dintre angajaţi, printre care şi 160 de gălăţeni
Valul de disponibilizări la nivel naţional declanşate la compania de stat CFR Marfă va afecta şi 160 de salariaţi de la Galaţi, aceştia urmând să-şi piardă locurile de muncă. Încă de luni, salariaţii în cauză au primit preavizele din partea societăţii, iar oamenii au la dispoziţie 20 de zile pentru a-şi încheia complet socotelile cu societatea. "Cei disponibilizaţi vor primi şase salarii compensatorii, plătite lunar, plus ajutoarele de şomaj", a declarat Viorel Istrate, unul din liderii sindicali ai societăţii.
La nivel naţional, CFR Marfă va disponibiliza 2.500 de angajaţi, adică aproximativ 30 la sută dintre salariaţi. Compania de stat, deşi deţinea 54,8 la sută din transporturile feroviare de marfă, a finalizat anul trecut cu pierderi de 262 milioane de lei (circa 60 milioane euro) la o cifră de afaceri de 922 milioane lei (209 milioane euro). Faţă de 2012, cifra de afaceri a fost în scădere cu cinci procente, dar pierderile s-au redus cu 32 de milioane de euro.
Anul trecut, compania s-a aflat sub conducerea lui Liviu Radu (preşedinte), care era şi directorul general al Companiei Naţionale de Aeroporturi Bucureşti, dar acesta a fost demis în acest an, precum şi a lui Dragoş Alexandru Drăghici, pe poziţia de director general. Ulterior, funcţia de director general a fost ocupată de Pavel Bărculeţ (interimar) şi de Dan Valentin Belcea, care a demisionat din funcţie la doar o lună de la numire. În urmă cu câteva săptămâni, Ministerul Transporturilor a demis întregul Consiliu de Administraţie al CFR Marfă şi a numit un altul. În prezent, directorul general al companiei este George Buruiană, fost director general al CFR Marfă în perioada 1998-2001 şi al companiei private Servtrans Invest, până în 2011.
CFR Marfă are în prezent un număr de 8.577 de angajaţi, iar salariaţii disponibilizaţi vor fi protejaţi de prevederile OUG 36/2013 (privind aplicarea în perioada 2013 - 2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate), completată cu Legea 258/2013. "În urma acestor disponibilizări, este clar că CFR Marfă nu va putea duce la bun sfârşit contractele pe care le are în derulare, deoarece oamenii rămaşi nu vor putea, fizic, să acopere golurile lăsate de cei plecaţi. Practic, pierderile nu pot fi cuantificate în acest moment", a mai explicat liderul sindicat gălăţean Viorel Istrate. Cei care vor avea de câştigat vor fi transportatorii privaţi, care vor avea astfel cale liberă pentru a acoperi golurile lăsate de incapacitatea CFR Marfă de a-şi îndeplini promisiunile contractuale.
De ce se fac disponibilizările
Guvernul s-a angajat faţă de FMI la o restructurare agresivă a companiei CFR Marfă şi continuarea procesului de privatizare cu un investitor strategic. Angajamentul a fost asumat după ce, în luna iunie a anului trecut, compania GFR, controlată de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost declarat câştigătoare în procesul de privatizare a companiei feroviare, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51 la sută din acţiuni. Tranzacţia nu a fost însă finalizată până la termenul limită, 14 octombrie, pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra operaţiunii.