APATERM se îndreaptă cu paşi mari spre FALIMENT. Final previzibil din raportul privind SITUAŢIA FINANCIARĂ a societăţii gălăţene

APATERM se îndreaptă cu paşi mari spre FALIMENT. Final previzibil din raportul privind SITUAŢIA FINANCIARĂ a societăţii gălăţene
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Potrivit raportului administratorului judiciar, Apaterm nu este capabilă să-şi respecte promisiunile


Începând de ieri, 30 octombrie, toate caloriferele gălăţenilor ar fi trebuit, teoretic, să fie fierbinţi. Primăria a susţinut că societatea din subordinea sa ar furniza agent termic către toţi gălăţenii, indiferent de datoriile pe care aceştia le au. Că lucrurile nu stau tocmai aşa este cât  se poate de simplu de constatat, mai ales după ce te uiţi pe comentariile postate pe site-ul "Vieţii libere".

Vom încerca, pe cât posibil, ca în acest material să prezentăm pe larg situaţia Apatermului, aşa cum este văzută de oamenii care au acces direct la cifrele acestei societăţi, respectiv firma CC Insol SPRL Constanţa, adică societatea care se ocupă de administrarea judiciară a Apatermului.

Situaţia financiară

Potrivit raportului privind situaţia financiară a celor de la Apaterm pentru perioada iunie - septembrie 2014, prezentat de administratorul judiciar în faţa judecătorilor, se preconizase că în semestrul al doilea au fost prognozate intrări de numerar în valoare de 52.846.950,38 de lei, care ar fi trebuit să asigure cheltuielile totale de funcţionare, estimate la 41.657.675 de lei.

De asemenea au fost preconizate pentru acelaşi semestru şi plăţi recurente, în care au fost eşalonate datoriile restante din perioada intrării în procedura de observaţie, adică 17 iunie 2011 şi până la confirmarea planului, la care s-au adăugat datorile restante până la 21 ianuarie 2014. Aceste plăţi ar fi trebuit făcute către Electrocentrale SA Galaţi, ANAF şi Primăria Galaţi. Sumele totale însumate au valoarea de 10.939.285 de lei pe fiecare trimestru.

Cea de-a doua categorie de plăţi prevăzută în plan îi cuprinde pe creditorii prevăzuţi în cash-flow-ul confirmat prin planul iniţial şi anume: creanţele garantate, salariale şi bugetare. Dintre aceste categorii, au fost achitate în primul an creanţele salariale, în valoare de 250.000 de lei. În total, în trimestrul al doilea, Apaterm trebuia să plătească, potrivit actelor, suma de 11.189.285 de lei, ce reprezintă creanţe garantate, bugetare şi alţi creditori, aici Electrocentrale înscriindu-se cu 9.300.657 de lei, la care se adaugă cheltuielile necesare funcţionării.

Partea neagră a raportului

Raportul continuă cu performanţele înregistrate în realitate de Apaterm. Atenţie, vorbim de o perioadă de vară, în care nu avem cheltuieli cu încălzirea. Aşa aflăm că Apaterm a încasat în perioada 25 iunie - 24 septembrie 2014 suma de 9.635.779,25 de lei faţă de prognoza de 52.846.950,38 de lei, necesară pentru plăţile prevăzute.

În aceeaşi perioadă, Apaterm a efectuat următoarele plăţi: creanţe garantate către Primărie - 263.820 de lei, creanţe bugetare către ANAF - 1.066.968 de lei, în timp ce Electrocentrale Galaţi a primit 3.710.000 de lei. La capitolul plăţi pentru activitatea curentă, avem trecută suma de 4.511.215,56 de lei, din care debit 1.992.530,56 de lei şi salarii 2.518.685 de lei. De asemenea, în raport se menţionează că nu au fost plătite obligaţiile bugetare.

CITEŞTE ŞI: Primăria Galaţi CONFIRMĂ: "Dacă DISPARE APATERM, dăm BANI pentru centrale"

Pe de altă parte, potrivit firmei de insolvenţă din Constanţa, Apaterm ar avea de recuperat de la populaţie 152.563.087,14 lei, din care debit 71.644.610,89 de lei şi penalităţi în valoare de 80.918.476,25 de lei. Firma constănţeană a susţinut în faţa judecătorilor că "activitatea societăţii fiind una sezonieră, considerăm că începând din al treilea trimestru, atunci când se începe furnizare agentului termic pentru încălzire, încasările vor creşte semnificativ, iar aceste încasări vor da posibilitatea debitoarei să achite atât restanţele din plan, cât şi datoria curentă. Mai mult, am formulat o solicitare către Primăria Galaţi şi am depus în acest sens documentaţia pentru acoperirea pierderii totale incluse de prestarea către populaţie a serviciului public de distribuţie şi furnizare a energiei termice produse în sistem centralizat, aflată sub incidenţa prevederilor Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 1075/2014 pentru suma de 20.093.533 lei", se arată în raportul prezentat judecătorilor.

Ce a făcut Apaterm

Potrivit aceluiaşi raport, au fost permanent somate, în această perioadă, asociaţiile care au un ritm scăzut al încasărilor, precum şi asociaţiile cu un nivel ridicat al datoriei, în vederea suspendării contractului de furnizare şi întreruperii totale a alimentării cu energie termică. De asemenea, potrivit administratorului special al Apaterm, care are şi el semnătura pe raportul înaintat instanţei, "am continuat preluarea prin contracte de cedare de creanţă a sentinţelor definitive deţinute de asociaţiile de locatari/ proprietari împotriva locatarilor rău-platnici, în prezent având un număr de 249 de sentinţe definitive puse în executare. De asemenea, am continuat preluarea de la asociaţii a datoriilor certe lichide şi exigibile ale unor locatari rău-platnici în vederea acţionării lor în instanţă, procedura fiind totuşi extrem de greoaie, deoarece asociaţiile nu ne furnizează informaţiile şi documentele aşa cum sunt solicitate de instaţele de judecată", afirmă acesta.

Partea nevăzută a problemei

Pe de o parte, Primăria susţine că, începând cu această săptămână, tot Galaţiul, indiferent de datorii ar fi primit căldură, lucru infirmat de gălăţeni de la primele ore ale dimineţii de ieri. Pe de altă parte, cei de la Electrocentrale susţin că au de încasat mult mai mulţi bani de la Apaterm, respectiv aproximativ 352 de milioane de lei, mai mult din două treimi din această sumă neregăsindu-se în catastife. Sinan Mustafa, administratorul special al Electrocentrale, avertizează de două luni că Romgaz nu va mai furniza gaze către societatea pe care o reprezintă dacă nu se vor mai face plăţi.

În această săptămână, Apaterm a primit o gură de oxigen de la Primărie, care i-a virat suma de şase milioane de lei. Din aceşti bani, care vor ajunge în cele din urmă la Electrocentrale, se va plăti restul din factura la gaze aferentă lunii august. Potrivit aceluiaşi Sinan Mustafa, dacă într-o lună de vară Electrocentrale trebuie să vireze aproximativ 7 milioane de lei către Romgaz, într-o lună în care sistemul centralizat de încălzire funcţionează, factura la gaz se ridică la peste 20 de milioane de lei. În condiţiile în care Apaterm a cerut Primăriei un ajutor de 20 de milioane de lei pentru perioada iernii, iar încasările trimestriale abia dacă depăşesc 9 milioane de lei, cifrele seci ne spun că sistemul va face implozie în mai puţin de o lună.

CITEŞTE ŞI: Apă Canal TAIE DIN NOU apa Apatermului

În acelaşi timp, începând cu primarul Galaţiului şi terminând cu ultimul om din Apaterm, toată lumea ţipă către populaţie să-şi plătească datoriile. "Fac din nou apel la populaţie să îşi plătească măcar facturile curente la termoficare. Este singura modalitate de a menţine în funcţiune, fără probleme, sistemul centralizat de încălzire. Primăria şi Consiliul Local Galaţi au alocat din nou fonduri importante pentru a susţine subvenţia la energie termică sau pierderile provenite din sistem, însă acest lucru nu este posibil la nesfârşit. Bugetul local nu este un sac fără fund şi nu este normal ca oamenii care îşi plătesc taxele şi impozitele cu conştiinciozitate, la fel şi facturile la termoficare, să îi ţină în spate iar şi iar pe cei care nu plătesc, mulţi din rea-voinţă şi nu pentru că nu au posibilităţi. Spun încă o dată: trebuie plătite facturile lună de lună şi vom avea căldură şi apă caldă toată iarna, fără probleme”, a spus primarul Stan.

Nu toate datoriile populaţiei sunt reale

În ceea ce priveşte datoriile populaţiei, şi aici lucrurile pot fi nuanţate. Cartierele Micro 38, 39 şi 40 sunt, de departe, campioane la acest capitol. Numai că multe dintre aceste datorii nu sunt reale. Vom da un singur exemplu. Avem asociaţia 852, care are de plătit, doar către Apaterm, aproape 400.000 de lei. Nu este nici cea mai datoare, nici cea mai curată asociaţie din Galaţi. Pe de altă parte, situaţia încasărilor este una relativ bună, majoritatea proprietarilor fiind cu datoriile la zi. Cei aproape 400.000 de lei s-au acumulat încă din anul 2006, iar fosta administratoare a fugit cu banii, lucru demonstrat şi de organele de cercetare penală. Pe de altă parte, având în vedere că femeia nu mai are nimic pe numele ei, banii sunt aproape imposibil de recuperat. În aceste condiţii, cei care se văd nevoiţi să plătească oalele sparte sunt tocmai cei care şi-au plătit serviciile, adică proprietarii mult huliţi de autorităţi. Exemplul asociaţiei cu pricina nu este din păcate unul singular în oraş. Există cel puţin alte 20 de cazuri similare, în care oamenii şi-au plătit serviciile, însă banii nu au ajuns acolo unde trebuie.

Parţial, pe lângă proprietari, de această situaţie se fac vinovaţi şi cei de la Apaterm, care au lăsat datoriile să se acumuleze, fără a trage semnale de alarmă. În aceste condiţii, ameninţarea lui Sinan Mustafa, administratorul Electrocentrale, principala entitate ce are de recuperat datorii de la Apaterm, ar trebui să le dea fiori reci pe şira spinării celor care, de-a lungul timpului, au împins Apatermul spre faliment. "Vom face plângeri penale împotriva tuturor care au contribuit la această situaţie de fapt", a spus pentru "Viaţa liberă" Sinan Mustafa.

În concluzie, situaţia de fapt a sistemului centralizat de la Galaţi se traduce prin faliment, oricât de mult ar vrea unii sau alţii să coafeze magnitudinea dezastrului.

CITEŞTE ŞI: Marius Stan anunţă MOARTEA sistemului public de CĂLDURĂ: "Pe Apaterm scrie FALIMENT! Soluţia este DEBRANŞAREA"

Citit 5262 ori Ultima modificare Vineri, 31 Octombrie 2014 00:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.