CUM SĂ FACI BANI din "Loteria bonurilor fiscale". Când are loc PRIMA EXTRAGERE

CUM SĂ FACI BANI din "Loteria bonurilor fiscale". Când are loc PRIMA EXTRAGERE
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Autorităţile au pus la punct modul de organizare a loteriei bazate pe bonurile de la casele de marcat * Extragerile vor fi organizate de Loteria Română şi sunt publice, iar prima va fi în a doua zi de Paşti


După "lupte seculare" care durează de vreo... şase ani de zile, Ministerul Finanţelor a realizat că propunerea CNIPMMR, din care fac parte şi patronatele gălăţene, privind organizarea unei „Loterii a bonurilor fiscale” este o idee bună şi că are şanse să determine o reducere a evaziunii. Aşa se facă că, din aprilie, toate persoanele cu vârsta peste 18 ani vor putea participa la această loterie cu bonurile fiscale care atestă cumpărarea de bunuri sau servicii în ţară, fondul de premiere pe şase luni fiind prevăzut, într-o primă etapă, să ajungă la 10 milioane de lei.

"Este o idee ceva mai nonconformistă, dar care a funcţionat foarte bine în ţări precum Portugalia, Slovacia, Malta şi chiar mai departe, în China sau Indonezia. Scopul loteriei este acela de a creşte interesul cetăţenilor pentru primirea bonului în momentul unei tranzacţii, indiferent de natura acesteia. Loteria fiscală este, practic, o metodă de combatere a concurenţei neloiale, dar şi de creştere a veniturile la buget fără noi taxe şi impozite care să îngreuneze şi mai mult situaţia agenţilor economici corecţi", ne-a explicat preşedintele Patronatului IMM-urilor Galaţi, Marian Filimon.

Neemiterea bonurilor fiscale este, potrivit Ministerului Finanţelor, cea mai frecventă formă de eludare a plăţii taxelor şi impozitelor, mai ales în domenii precum comerţul cu amănuntul sau serviciile prestate populaţiei. Loteria fiscală ţinteşte tocmai acest tip de evaziune, prin cointeresarea şi responsabilizarea beneficiarilor direcţi ai serviciilor sociale.

Când şi cum se va organiza loteria fiscală

Loteria va fi organizată lunar, în prima duminică după data de 15 a fiecărei luni, pentru luna anterioară şi va consta în extragerea aleatorie de numere, respectiv un număr cuprins în intervalul dintre 1 şi 999 inclusiv, reprezentând valoarea totală a bonului fiscal fără subdiviziunile leului, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, şi o dată calendaristică reprezentând ziua emiterii bonului fiscal, aferentă lunii sau intervalului calendaristic, după caz, pentru care este organizată loteria, în vederea acordării de premii în bani, se arată în proiectul Ministerului Finanţelor. Extragerile vor fi organizate de Loteria Română şi sunt publice, iar prima extragere va fi în a doua zi de Paşti, pe 13 aprilie 2015.

La extragerile lunare vor participa bonurile fiscale emise în luna calendaristică anterioară organizării extragerii, iar la extragerile ocazionale participă bonurile fiscale emise în intervalul calendaristic anterior organizării extragerii, stabilit prin ordin al ministrului Finanţelor.

"Un bon fiscal este considerat câştigător dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a fost emis de un aparat de marcat electronic fiscal care funcţionează în conformitate cu OU 28/1999, sunt lizibile toate informaţiile obligatorii, aşa cum sunt prevăzute de OU 28/1999, are valoarea totală fără subdiviziunile leului, exprimată în monedă naţională, egală cu valoarea extrasă, a fost emis în ziua extrasă, nu are menţionat, cu ajutorul aparatului de marcat electronic fiscal, niciun cod de înregistrare fiscală al cumpărătorului şi a fost emis pentru vânzarea de bunuri şi/sau prestări de servicii către persoane fizice", se arată în document.

Premiile vor fi revendicate prin depunerea bonului fiscal câştigător, în original, la orice unitate teritorială a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), alături de copia actului de identitate sau a paşaportului titularului bonului şi de o declaraţie al cărei model va fi aprobat prin ordin al ministrului Finanţelor. Revendicarea va fi posibilă în termen de maximum 30 de zile de la data extragerii, acest termen reprezentând termenul de decădere din dreptul de a revendica premiul.

Care va fi fondul de câştiguri

Ministerul Finanţelor va stabili fondul anual de premiere pentru Loterie, precum şi repartizarea lunară a acestuia. Valoarea câştigătoare aferentă unui bon va rezulta prin împărţirea fondului de premiere la numărul bonurilor fiscale câştigătoare revendicate în termen. La finele anului trecut, Ministerul Finanţelor aprecia că la extragerile lunare vor fi acordate un număr de 160 de premii egale, câte 20 pentru fiecare regiune fiscală a ANAF, precum cea a DGRFP Galaţi, valoarea preconizată a fiecărui premiu fiind de 1.200 lei.

„Aici, poate, că ar fi trebuit nişte premii mai stimulative. Însă faptul că s-a acceptat această idee a loteriei fiscale este, totuşi, un pas înainte, iar pe parcurs se pot face unele corecţii, inclusiv în ceea ce priveşte cuantumul premiilor”, a arătat preşedintele Patronatului IMM-urilor Galaţi.

Potrivit informaţiilor furnizate de Ministerul Finanţelor, cuantumul total al premiilor va fi cam de 10 milioane de lei, bani ce vor proveni din Fondul de rezervă bugetară.

Plan cu bătaie lungă

Dincolo de loteria fiscală în sine, trebuie spus că e vorba de un instrument inclus într-un plan cu bătaie mai lungă. Astfel, ca parte a organizării acestei loterii, se va trece treptat la înlocuirea caselor de marcat cu role de hârtie la casele de marcat cu jurnal electronic, jurnal ce va fi conectat la un server central al autorităţii fiscale. Planul este fundamentat pe un studiu realizat de reputata casă de consultanţă PricewaterhouseCoopers, în care este apreciat că implementarea graduală, pe o perioadă de cinci ani, a unor măsuri de acest gen, dar şi a altora, precum limitarea încasărilor zilnice de numerar şi a plafonului de casă pentru operaţiunile de încasări, atât de la persoane fizice, cât şi de la cele juridice, ar putea conduce la o reducere a economiei gri cu aproape 10 la sută în următorii şapte ani, echivalând cu o combatere a evaziunii în sumă totală de aproximativ 14 miliarde de euro! Altfel spus, „premiul” cel mare tot la organizatorul loteriei, Ministerul Finanţelor, va ajunge în cele din urmă.

Cu "rechinii" cum rămâne?

Loteria fiscală va avea ca efect combaterea micii evaziuni, dar va lasă neatinsă marea evaziune, unde este nevoie de măsuri de altă natură, avertizează patronatele. „E foarte bine că se stimulează responsabilitatea eliberării bonurilor fiscale în operaţiunile comerciale curente, însă marea evaziune se ascunde în alt fel de operaţiuni. Marea evaziune presupune tranzacţii cu produse petroliere, alcool, ţigări etc, dar din păcate nu se fac prea multe în această direcţie. Noile structuri antifraudă tot peste „chioşcăreală” dau năvală, iar „rechinii” trec prin plasa legii fără nici o problemă”, declară Marian Filimon, preşedintele Patronatului IMM-urilor Galaţi. Cu totul, potrivit statisticilor oficiale, economia subterană este estimată la nivel naţional la aproximativ 40 miliarde de euro, adică peste 28,4 la sută din PIB.

Citit 6501 ori Ultima modificare Joi, 22 Ianuarie 2015 19:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.