Cea mai SCUMPĂ CONSTRUCŢIE din Galaţi a fost... o DEMOLARE

Cea mai SCUMPĂ CONSTRUCŢIE din Galaţi a fost... o DEMOLARE
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

* În 2014, cea mai mare investiţie a unei persoane juridice în domeniul construcţiilor a fost... desfiinţarea Furnalului 6 de la ArcelorMittal * Deşi nefinalizată, modernizarea străzii Traian este printre cele mai importante investiţii din judeţ


Pe fondul urmărilor crizei economice şi financiare, dar şi a sfârşitului programului sectorial 2007-2013, potrivit unei statistici a Inspectoratului Judeţean în Construcţii, valoarea totală a investiţiilor în construcţii, în judeţul Galaţi, a scăzut constant din 2013.

"Comparativ cu anul 2013, numărul total de lucrări efectuat în 2014 a crescut cu 29,71 la sută, scăzând apoi nesemnificativ în 2015. În schimb, valoarea totală a lucrărilor a scăzut constant din 2013, respectiv, cu 24,14 la sută în 2014 şi 26,4 la sută în 2015”, a explicat inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean în Construcţii, Mihai Oprică.

Astfel, în 2013, la nivelul judeţului Galaţi, persoanele fizice, juridice sau instituţiile publice au realizat, laolaltă, 1.178 de lucrări, în 2014 au investit în construcţia a 1.528 de obiective, iar în primele nouă luni ale anului 2015, numărul total de anunţuri de lucrări atinge cifra de 1.139.

În ceea ce priveşte valorile totale ale investiţiilor pe cei trei ani, cifrele arată că în 2013 s-au investit în construcţii 767.803.870 de lei, în 2014 s-a investit 582.507.008 lei, iar în 2015 lucrările finalizate sau în curs de finalizare au valoarea de 321.256.704 lei.

Investiţiile mari din 2013, cu urme în 2015

În 2013, cea mai importantă investiţie în municipiul Galaţi a unei persoane juridice a fost cea a firmei Nepi Nine Investment Development, care a construit singurul mall din oraş, Centrul Comercial Shopping City Galaţi, în valoare de 7.439.970 lei. Totodată, instituţiile publice au investit în mediul urban 72.474.189 de lei, arată informarea.

Cea mai importante investiţie de acest gen, potrivit informării, a fost în modernizarea străzii Traian, între Brăilei şi Metro, în valoare de 28.782.453 lei, la momentul anunţului de începere a lucrării. Aceasta în contextul în care Primăria municipiului Galaţi tocmai a scos la licitaţie un contract în valoare de 5.553.029 de lei, fonduri bugetare, pentru modernizarea străzii Traian, între Metro şi strada Brăilei, vizat fiind tronsonul cuprins între străzile Basarabiei şi Rizer.

„Informaţiile sunt din datele pe care le avem la nivel statistic şi ca anunţuri de începere a lucrărilor de construcţie. Singura problemă este că, prin dezvoltarea lucrării, pot apărea şi alte costuri, pe care nu avem cum să le cunoaştem până la finalul lucrării”, a explicat inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean în Construcţii.

Construcţii importante în 2014 şi 2015

În 2014, cea mai importantă investiţie a unei persoane juridice în domeniul construcţiilor în municipiul Galaţi îi aparţine combinatului ArcelorMittal SA, care a plătit, pentru desfiinţarea Furnalului 6, 14.484.568 de lei. În ceea ce priveşte cea mai importantă investiţie a unei instituţii publice în mediul urban, aceasta aparţine tot Primăriei Galaţi, care, pentru construirea locuinţelor sociale din cartierul Micro 17 a plătit 26.470.022 de lei.

În 2015, persoana juridică care a investit cel mai mult pe raza municipiului a fost tot ArcelorMittal, care, pentru modernizarea Porţii Sud, a dat 5.077.200 de lei. La categoria instituţii publice, potrivit scriptelor Inspectoratului în Construcţii, investiţia majoră îi aparţine tot Primăriei Galaţi, respectiv 6.846.715 lei, pentru centrul comunitar de servicii sociale Galaţi.

Citit 4905 ori Ultima modificare Miercuri, 04 Noiembrie 2015 00:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.