CASA în locul CREDITULUI - BNR solicită oficial reanalizarea Legii dării în plată

CASA în locul CREDITULUI - BNR solicită oficial reanalizarea Legii dării în plată
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

* În forma actuală, legea poate da peste cap tot sistemul bancar, fără a le veni în ajutor celor care au cu adevărat nevoie


Banca Naţională a României (BNR) îi propune preşedintelui Klaus Iohannis fie să retrimită în Parlament Legea privind darea în plată, fie să verifice constituţionalitatea actului normativ, din cauza faptului că, în forma actuală, legea nu răspunde caracterului social şi poate genera risc sistemic, se arată într-o declaraţie de presă a viceguvernatorului BNR, Bogdan Olteanu.

Cu privire la aspectul social, BNR a prezentat o statistică, cu datele de la finalul lunii octombrie 2015, din care reiese că, la acea dată, erau în derulare 491.600 de contracte de credit cu garanţie imobiliară, pentru persoane fizice, din care numai 37 la sută sunt ipotecare, adică pentru locuinţe. Dintre clienţii cu credite ipotecare, 3.742 aveau restanţe mai mari de 90 de zile la finalul lunii octombrie. "Cel mai probabil, acestea sunt persoanele aflate în reală dificultate financiară", a explicat Olteanu.

Din totalul restanţelor persoanelor fizice, 3,9 miliarde de lei, respectiv 18 la sută, sunt restanţe la creditele cu garanţie ipotecară mai mari de 90 de zile. În funcţie de suma contractată, datele BNR arată că 1.317 persoane au luat credite între 150.000 şi 500.000 de euro, 60 între 500.000 şi un milion de euro, 21 de persoane între unu şi două milioane de euro, iar patru peste două milioane de euro. "Aceste date arată că există credite pentru care nu se justifică o funcţie de protecţie socială a legii. Mai mult, se observă că pe măsură ce creşte valoarea se înrăutăţeşte disciplina de plată. Neperformanţa creşte de la 1,7 la sută la creditele sub 150.000 de euro la 47,6 la sută pentru cele peste două milioane de euro", a subliniat viceguvernatorul BNR.

În plus, Olteanu susţine că, deşi legea se referă la persoanele fizice, din citirea ei atentă se înţelege că ea se va aplica, în numeroase situaţii, şi pentru creditele societăţilor comerciale.

Cu privire la argumentele juridice, reprezentantul BNR a amintit neconstituţionalitatea, având în vedere că dreptul creditorului este un drept legitim, nu unul care provine dintr-o clauză abuzivă. De asemenea, a fost amintit şi caracterul retroactiv al legii, care, în opinia BNR, va pune în discuţie un principiu fundamental al coexistenţei sociale, şi anume contractul semnat sau cuvântul dat.

Argumentele prezentate de BNR se referă la faptul că legea se aplică oricărei persoane, indiferent de avere şi venituri, şi indiferent dacă rambursarea creditului îi creează dificultăţi sau nu, se aplică oricărui tip de imobil dobândit prin credit ipotecar, fie că e vorba de unul cu destinaţie de locuinţă, fie că e vorba de terenuri sau de dezvoltări imobiliare cu scop comercial, şi, de asemenea, se aplică oricărei situaţii locative a debitorului, indiferent că locuieşte în imobilul ipotecat sau nu, fie că deţine sau nu alte soluţii locative.

Citit 1538 ori Ultima modificare Duminică, 13 Decembrie 2015 18:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.