VALORI-RECORD/ Dobânzile la lei au atins minimul istoric

VALORI-RECORD/ Dobânzile la lei au atins minimul istoric
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Firmele şi persoanele fizice care caută un credit la începutul anului primesc veşti bune. Cotaţia Robor la 3 luni, cea mai utilizată de către instituţiile de credit pentru calculul dobânzilor variabile, a scăzut la 1 la sută, ceea ce înseamnă că şi dobânzile către bănci vor fi semnificativ mai mici.

La finele lui 2015, dată la care băncile au actualizat dobânzile variabile, Robor la 3 luni era la 1,02 la sută, mai mic cu jumătate de punct procentual decât la precedenta actualizare, de la finele lunii septembrie. În ultimul an, dobânda-cheie mai mică şi lichiditatea amplă au dus la scăderea Robor cu 0,7 puncte procentuale.

În momentul de față, dobânda pentru creditul ipotecar de tip Prima Casă e de cel mult 3 la sută pe an, după ce Guvernul a redus marja băncilor cu jumătate de punct procentual, la maximum 2 la sută.

Conform profit.ro, dobânda medie la creditele în sold acordate de bănci era de 6,5 la sută la sfârşitul lunii octombrie, în scădere cu un punct procentual de la începutul lui 2015. În cazul creditelor noi, dobânda era de 5,9 la sută, însă scăderea de la începutul anului a fost mai mică, de 0,6 puncte procentuale.

BNR va stabili în şedinţa de astăzi dacă va modifica sau nu dobânda-cheie, aflată acum la 1,75 la sută pe an, sau dacă eliberează din rezervele minime ale băncilor.

Citit 2020 ori Ultima modificare Miercuri, 06 Ianuarie 2016 16:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.