REDUCERI de PERSONAL la ArcelorMittal Galaţi. Pre-pensionările, reactivate în COMBINAT

REDUCERI de PERSONAL la ArcelorMittal Galaţi. Pre-pensionările, reactivate în COMBINAT
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Angajări de noi muncitori s-au făcut doar prin intermediul Şcolii de Ucenici, dar numărul celor veniţi este mai mic decât cel al celor care au plecat


Plecările voluntare prin intermediul schemelor de pre-pensionare au fost reluate în combinatul ArcelorMittal Galaţi, urmând ca în paralel să se facă noi angajări prin programul Şcolii de Ucenici. Numărul celor care vor pleca va fi, însă, mai mic decât numărul celor care vor veni pe platforma siderurgică, a precizat directorul general al ArcelorMittal Galaţi, Bruno Ribo.

„Încercăm să creştem productivitatea muncii, pentru că nu există altă cale. Şi credem că această lege, prin intermediul căreia noi derulăm această schemă de pre-pensioare, este una foarte bună. De altfel, anul trecut, când am deschis această schemă, rata de succes - ca număr de participanţi eligibili pentru acest program - a fost de 85 la sută. Plecările prin acest program au fost suspendate câteva luni, dar recent au fost reluate, iar schema rămâne în continuare deschisă pentru cei care sunt eligibili în a fi pre-pensionaţi conform legii în 2016 şi 2017. Sperăm să avem acelaşi nivel de succes precum schema precedentă”, a explicat directorul general al ArcelorMittal Galaţi, Bruno Ribo, în cadrul unei dezbateri privind activitatea combinatului.

Conform schemelor de pre-pensionare aplicate în combinat, angajaţii selectaţi în program au beneficiat de o sumă fixă de 22.000 lei şi un bonus constând în cel mult 12 salarii compensatorii, acordat în funcţie de numărul de luni pe care îl mai aveau până la împlinirea termenului pentru pensionare. Anul trecut, prin schema de pre-pensionare aplicată în combinatul siderurgic au plecat aproximativ 400 de angajaţi.

În ceea ce priveşte Şcoala de Ucenici, în urma stagiilor organizate anul trecut, la ArcelorMittal Galaţi s-au angajat 50 de noi muncitori. Începând din 2016 vor fi organizate câte două stagii de pregătire, astfel că numărul angajărilor ar putea ajunge la 100 de persoane pe an. Pe de altă parte, directorul Bruno Ribu a ţinut să tragă un semnal de alarmă în ceea ce priveşte nivelul de pregătire cu care tinerii ies din liceele tehnice.

„Din păcate, vedem şi la aceşti tineri care ajung la Şcoala de Ucenici necesitatea de a-i pregăti foarte intens, pentru că ei vin cu un nivel de pregătire foarte modest, iar acest stagiu de şase luni se dovedeşte a nu fi suficient. Acum vedem necesitatea ca fie şi după această Şcoală de Ucenici, când ei intră efectiv în producţie, să-i alocăm la colegi seniori timp de un an de zile, pentru ca ei să înveţe cu adevărat meserie. Aceste constatări ne arată necesitatea de a relua un lucru care s-a cam pierdut în ultimele decenii, respectiv legătura cu mediul educaţional, cu liceele tehnice din oraş, pentru a creşte nivelul de pregătire al acestor tineri şi de a le da cu o adevărat o şansă de integrare pe piaţa muncii”, a arătat directorul general al ArcelorMitala Galaţi, Bruno Ribo.

În prezent, pe platforma siderurgică lucrează în jur de 6.000 de angajaţi ai ArcelorMittal Galaţi, cărora li se adaugă 2.000 de angajaţi ai unor subcontractori.

Citit 5349 ori Ultima modificare Vineri, 22 Aprilie 2016 18:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.