27 iulie - Obligaţii de plată la bugetul de stat

27 iulie - Obligaţii de plată la bugetul de stat
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Termenul de plată pentru obligaţiile datorate bugetului general consolidat al statului, aferente lunii iunie, semestrul I sau trimestrul II-lea 2009, expiră luni, 27 iulie.

Printre principalele obligaţii datorate de contribuabili, cu termen de declarare şi plată pentru luna iunie se numără:

- impozitul reţinut la sursă, conform legislaţiei specifice privind impozitul pentru venitul persoanelor fizice

- impozitul pe dividende plătite persoanelor fizice sau juridic

- accize şi taxe speciale

- taxa pe valoarea adăugată datorată lunar etc.

Printre obligaţiile referitoare la trimestrul al II-lea a.c. se află:

- plăţile anticipate în contul impozitului pe profit anual, datorat de societăţile bancare - impozit pe profit datorat de persoanele juridice române, altele decât băncile

- impozit pe profit din asociere datorat de persoane fizice

- impozitul pe venitul microîntreprinderilor etc.

În ceea ce priveşte obligaţiile contribuabililor pentru semestrul I a.c. se numără impozitul pe veniturile din salarii şi contribuţiile aferente datorate de către asociaţii, fundaţii sau alte entităţi fără scop patrimonial, cu excepţia instituţiilor publice.

Nu trebuie uitat că, prin introducerea impozitului pe venitul microîntreprinderilor, a fost aprobat un nou model de formular 100 - “Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”.

Citit 851 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.