Sute de legumicultori aşteaptă BANII pentru tomate

Sute de legumicultori aşteaptă BANII pentru tomate
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Continuă programul de minimis destinat cultivatorilor de tomate, care pot obţine 3.000 euro, ajutor de la stat, dacă produc şi vând cu acte 2.000 kilograme de roşii, în perioada ianuarie-mai sau noiembrie-decembrie.

Din Galaţi, s-au înscris în program 768 de legumicultori, dintre care 575 au reuşit să vândă, în ciclul I, adică până la începutul lui iunie şi au depus deja documentele pentru a-şi primi banii. Cine n-a reuşit să vândă cele 2.000 de kilograme până la finele lui mai, poate să continue să vândă în iarnă, pentru a-şi completa norma. Cu alte cuvinte, dacă un legumicultor a vândut, în primăvară, 500 kilograme de tomate, poate vinde încă 1.500 kilograme în toamnă-iarnă şi, astfel, poate solicita încă sprijinul de 3.000 euro de la stat.

Alţi 13 producători s-au înscris în program în ultimele zile, în ideea de a recolta şi vinde cele 2.000 kilograme de tomate în noiembrie-decembrie.

Cât timp se vor da banii pentru roşii

Ajutorul de minimis în valoare de 3.000 de euro pentru cultivatorii de tomate s-ar putea dovedi un stimul bun pentru legumicultorii gălăţeni. Mare parte dintre oameni nu s-au grăbit să se înscrie în program, gândindu-se că, până la urmă, s-ar putea să nu vadă banii promişi de la stat. Cei care aşteaptă să-i vadă pe alţii încasând minimisul, ca să se apuce şi ei de treabă, ar putea să aibă de pierdut. În acest an, banii sigur se vor plăti. Ministrul Petre Daea a promis că programul va continua vreme de încă şapte ani. Dar Daea nu mai e ministru…

Citit 3754 ori Ultima modificare Duminică, 18 Iunie 2017 16:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.