Recul pe piaţa locurilor de muncă

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pe piaţa muncii sunt disponibile din ce în ce mai puţine locuri de muncă, ca urmare a crizei economice. Potrivit unui studiu al Institutului Naţional de Statistică, rata locurilor de muncă vacante a continuat să scadă şi în trimestrul doi.

Mai exact, în perioada aprilie-iunie, rata locurilor de muncă neocupate a fost de 0,89 la sută, în scădere de la 1,27 la sută în primele trei luni ale anului. În al doilea trimestru al anului trecut, acest indicator se situa la 2,02 la sută.

Cea mai mare cerere de forţă de muncă s-a înregistrat în activităţile de sănătate şi asistenţă socială (4,05 la sută), administraţie publică (1,89 la sută) şi în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (1,2 la sută).

Cea mai mică valoare a ratei locurilor de muncă vacante s-a regăsit în industria extractivă (0,09 la sută), urmată de tranzacţii imobiliare (0,17 la sută), respectiv de producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (0,23 la sută).

Citit 995 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.