Un pas mic pentru buget, un pas mare pentru mediul de afaceri

Un pas mic pentru buget, un pas mare pentru mediul de afaceri
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Dar e loc şi de mai bine, consideră patronatele gălăţene *

Patronatele gălăţene salută iniţiativa Executivului de a elimina, de la 1 octombrie, impozitul pe profitul reinvestit în achiziţia de echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru - n.r.), chiar dacă măsura „nu-i satisface pe deplin pe întreprinzători”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România, Marian Filimon.

„Ne-am fi aşteptat, poate, ca scutirea de impozit pe profitul reinvestit să se aplice şi pentru construcţia de noi obiective, precum halele industriale. Oricum, e un prim pas, care sperăm să fie urmat şi de alţii”, a precizat reprezentantul patronatelor gălăţene.

În opinia întreprinzătorilor, eliminarea impozitului pe profitul reinvestit va avea ca efect încurajarea investiţiilor şi, implicit, mediul economic se va consolida şi va crea noi locuri de muncă, efectele urmând să se resimtă în mod pozitiv inclusiv la nivelul încasărilor bugetare.

Citit 750 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.