Anca Spânu

Anca Spânu

Dacă nu puteţi ajuta, măcar nu judecaţi

Joi, 09 Aprilie 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Despre copiii cu nevoi speciale se poate scrie mult. Se poate face apel la omenie, se pot descrie dificultăţi şi situaţii care nouă, celor binecuvântaţi de o normalitate normativă (fiindcă, până la urmă, normalul e doar o convenţie general acceptată), ni se par de netrecut. Dar un lucru este evident: oricât de mult am face noi, oamenii cuvântului, viaţa de zi cu zi a acestor copii va rămâne aceeaşi, greutăţile cu care părinţii lor se confruntă vor rămâne tot pietre de ...

Cât mai tolerăm bătaia de joc?

Luni, 06 Aprilie 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Îşi bat joc de noi cu toţii: guvernanţii, edilii, vecinii, până şi oamenii străzii. Guvernanţii, de mai mare sau mai mică înălţime, ne tratează mai rău ca pe animale - pe care le tratează, de asemenea, rău, să ne înţelegem - şi au impresia că, de fapt, lumea îi iubeşte, numai ziariştii sunt răi. Edilii, aşijderea. De vină pentru propriile neputinţe nu sunt niciodată dumnealor, ci alţii, un soi de specimene nedefinite de prin ministere, agenţii, direcţii şi alte ...

Vreau să mă debranşez!

Sâmbătă, 28 Martie 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Gata, m-am săturat şi de promisiunile Primăriei, şi de minciunile Apatermului, şi de eschivele Electrocentrale. Pisica a fost pasată dintr-o mână în alta până a murit şi chiar nu mă mai interesează unde va fi îngropată.Nu mai avem apă caldă - cei care aveam, că eu una o baie în cadă ca omul n-am mai putut face de vreo lună, iar căldura va fi oprită de la 1 aprilie. Nu mai există soluţii, propunerile de reînviere a unor cazane moarte de prin anii '60 sunt utopii, la fel ...

VIZITĂ DIPLOMATICĂ/ Ataşatul de presă al Ambasadei SUA, la "Viaţa liberă"

Miercuri, 25 Martie 2015 17:30 | Publicat în EVENIMENT
De regulă, jurnaliştii sunt în mijlocul evenimentelor, dar mai degrabă pentru a le împărtăşi publicului decât pentru a fi ei înşişi subiectul ştirilor. Miercuri, însă, ziariştii de la "Viaţa liberă" au fost, pentru o oră şi jumătate, gazdele unei întâlniri cu şi despre ei, primind vizita ataşatului de presă al Ambasadei SUA la Bucureşti, doamna Angela Gemza, şi a colegei domniei sale, doamna Carmen Valică (Public Diplomacy).Diplomatul american şi-a exprimat dorinţa ...

Cutremurul, frica şi gospodăria

Marți, 03 Martie 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
În fiecare an, în preajma zilei de 4 martie, rememorăm cutremurul din '77, rămas un reper crucial pentru românii suficient de mari la vremea aceea ca să-şi amintească evenimentul. Reluăm lista imobilelor cu bulină roşie, care, de regulă, e aceeaşi, semn că niciun imobil nu s-a reabilitat şi consolidat între timp. Ascultăm previziunile unor specialişti privind o potenţială nouă cutremurare, ne speriem, ancorăm mai trainic mobilele din casă şi protejăm diferitele obiecte f ...

Frigul, frica şi pedeapsa

Luni, 23 Februarie 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Toată săptămâna trecută am urmărit cu real interes reacţiile autorităţilor la criza căldurii. De apă caldă nici nu mai aduc vorba, fiindcă, la mine în bloc, cel puţin, produsul acesta de lux nu ajungea decât o dată pe săptămână, sâmbăta, pentru o oră, două. În rest, Dumnezeu cu mila. De aceea, cu mulţi ani în urmă, am achiziţionat un boiler electric la mâna a doua, pe care ulterior l-am înlocuit cu altul, nou. Pentru asta, din fericire, nu am avut nevoie de aviz d ...

Mai rău ca-n Valea Jiului

Vineri, 20 Februarie 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Am ajuns, oficial, mai rău ca Valea Jiului. Excelăm la capitolul şomaj, cu peste 19.000 de persoane fără loc de muncă şi cu o ofertă zilnică de nu mai mult de 100-200 de slujbe. Prost plătite şi acelea. Şi dacă industria noastră, atâta câtă mai avem, suflă măcar - uite, Combinatul a mai deschis o linie de producţie, Şantierul Naval o duce chiar binişor, deşi, evident, e loc de mai bine - la capitolul infrastructură şi servicii pentru populaţie, stăm dezastruos. Ieri a ...

Stane, închiriază un TAB!

Sâmbătă, 07 Februarie 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Am înţeles că domnul primar Marius Stan e bolnav şi consemnat la pat. Îi urez sănătate - nu mă bănuiţi de oareşce interese, nici duşmanilor nu le doresc răul, că nu e creştineşte - şi îl invit, că tot are acum mai mult timp liber, să vadă un filmuleţ care circulă pe reţelele de socializare şi în care primarul oraşului Vilnius, capitala Lituaniei, foloseşte o metodă sui generis pentru a-i descuraja pe cetăţenii care parchează aiurea. Supărat pe posesorii de vehic ...

La cernut liste, stimabililor!

Miercuri, 04 Februarie 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Am fost mereu la vot, din 1996 încoace. Anul trecut, la primul tur al prezidenţialelor, eram în spital şi tot am votat. Recunosc, uneori am anulat votul, alteori, în lipsa unui candidat credibil dintre cei cu şanse de câştig, am optat pentru unul fără şanse, dar care măcar mă reprezenta într-un fel sau altul. Am crezut întotdeauna că, dacă nu-ţi exprimi dreptul de a alege, nu ai, cel puţin moralmente, nici dreptul de a critica atunci când lucrurile nu merg bine, nici pe cel d ...

Când fitilul ajunge la capăt

Joi, 29 Ianuarie 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
"Nu-i da omului cât poate duce", o zicală românească binecunoscută şi din ce în ce mai des invocată în ultimii ani, devine aproape un laitmotiv pentru situaţia în care se află foarte mulţi gălăţeni. Împovăraţi de datorii, constrânşi de venituri mici sau de inexistenţa acestora, foarte mulţi aleg plecarea din ţară. Nu fac asta pentru îmbogăţire, cum o văd mulţi dintre cei rămaşi în urmă, ci ca pe singura variantă de supravieţuire, în condiţiile în care o pia ...
Pagina 128 din 168