Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

AFDJ Galați angajează piloți pentru sectorul maritim al Dunării

Vineri, 02 Decembrie 2022 11:00 | Publicat în ECONOMIE
Una dintre marile probleme ale navigației pe Canalul Sulina, spre și dinspre porturile din Galați, Brăila și Tulcea, este pe cale de a-și găsi o soluționare, odată cu angajarea de către Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galați de noi piloți pentru navele care tranzitează sectorul maritim al Dunării. Necesitatea unui număr mai mare de piloți la AFDJ Galați a apărut odată cu reconfigurarea lanțurilor logistice, sub efectul războiului din Ucraina. Transportator ...

Patronatele solicită reluarea consultărilor privind salariul minim

Vineri, 02 Decembrie 2022 10:17 | Publicat în ECONOMIE
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), din care face parte și Patronatul IMM-urilor Galați, solicită guvernului reluarea consultărilor privind stabilirea salariului minim garantat în plată, organizaţia menţionând că negocierile nu au fost finalizate. "Consiliul Naţional al IMM-urilor din România a transmis o adresă prin care solicită prim-ministrului României, Nicolae Ionel Ciucă, ministrului Muncii şi Solidarităţii Sociale, ...

Încasări în creștere din impozitul pe salarii

Joi, 01 Decembrie 2022 13:00 | Publicat în ECONOMIE
Încasările la bugetul general consolidat din impozitul pe salarii şi venit au totalizat 27,46 miliarde de lei în ianuarie - octombrie, consemnând o creştere de 17,7 la sută (an/an), susţinută de sporul încasărilor din impozitul pe dividende (+49,4 la sută), declaraţia unică (+36,1 la sută) și impozitul aferent pensiilor (+25,1 la sută), potrivit Ministerului Finanțelor. Veniturile din impozitul pe salarii au crescut cu 10,3 la sută, sub evoluţia fondului de salarii din econom ...

Deficit bugetar de 47,12 miliarde de lei

Joi, 01 Decembrie 2022 19:00 | Publicat în ECONOMIE
Execuţia bugetului general consolidat în primele zece luni ale anului 2022 s-a încheiat cu un deficit de 47,12 miliarde de lei, în scădere faţă de deficitul de 47,98 miliarde de lei înregistrat la aceeaşi perioadă a anului 2021, potrivit datelor furnizate de Ministerul Finanțelor (MF). Exprimat ca procent din Produsul Intern Brut, deficitul bugetar a înregistrat o scădere cu 0,68 puncte procentuale pe primele zece luni ale anului 2022 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021, de ...

Proiect ANRE privind plata facturilor clienților casnici

Joi, 01 Decembrie 2022 11:30 | Publicat în ECONOMIE
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a publicat un proiect de Regulament de furnizare a energiei electrice la clienţii finali care prevede o perioadă de facturare lunară pentru clienţii casnici şi pentru cei preluaţi de către furnizorul de ultimă instanţă. Alte prevederi care sunt stabilite prin acest regulament vizează formula de calcul al preţului de furnizare a energiei electrice, cu defalcarea componentelor, iar în cazul clienţilor vulnerabili, ...

Valul dizolvărilor a dus la dispariția a sute de firme gălățene

Joi, 01 Decembrie 2022 14:45 | Publicat în ECONOMIE
Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 20,72 la sută, în primele nouă luni din acest an, până la 26.679, faţă de 22.100 în aceeași perioadă din 2021, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). La nivelul Regiunii Sud-Est, din care face parte și județul Galați, dizolvările de firme au ajuns până la sfârșitul trimestrului trei 2022 la un total de 3.652 de cazuri, față de 3.023 de cazuri în aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce ...

Biserica siderurgiștilor, binecuvântată

Miercuri, 30 Noiembrie 2022 16:45 | Publicat în SOCIETATE
Între bisericile din municipiul Galaţi care îl au ca ocrotitor spiritual pe Sfântul Apostol Andrei se numără şi biserica de pe Platforma siderurgică Liberty. Mai mult, în ziua de 29 noiembrie, s-au împlinit 20 de ani de când acest locaş de cult închinat celui dintâi chemat dintre Apostoli a fost sfinţit. Un sobor de preoți a săvârșit Sfânta Liturghie, în prezența a numeroși siderurgiști. La finalul slujbei, IPS Arhiepiscop Casian a sosit în mijlocul credincioșilor împr ...

Tradiție - Pelerinajul luminii, în ajunul zilei de Sf. Andrei

Miercuri, 30 Noiembrie 2022 18:30 | Publicat în SOCIETATE
Conform unei frumoase tradiţii păstrate în Arhiepiscopia Dunării de Jos, în ajunul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei s-a desfăşurat la Galaţi „Pelerinajul luminii – Lumina Sfântului Apostol Andrei”, ajuns anul acesta la cea de-a 20-a ediţie. Evenimentul a fost organizat de filialele gălăţene ale Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi din România, Ligii Studenţilor, Ligii Studenţilor Basarabeni, Ligii Studenţilor Străini şi Societăţii Studenţilor Mediciniş ...

Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, izvor de pace, bucurie și lumină

Miercuri, 30 Noiembrie 2022 16:00 | Publicat în Regional
Mare sărbătoare, de suflet, pentru toți creștinii din Eparhia Dunării de Jos, este ziua de cinstire a Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al Galațiului și al întregului neam românesc! Catedrala Arhiepiscopală a Dunării de Jos a fost "inima" acestei însemnate zile, acolo unde Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înalt Prea Sfințitul Părinte Casian, alături de un sobor de preoți și înalți ierarhi veniți din întreaga țară. Toate drumurile credincioșilor din ju ...

Marea sărbătoare a Sfântului Apostol Andrei, marcată la Galați

Marți, 29 Noiembrie 2022 19:00 | Publicat în EVENIMENT
Credincioșii ortodocși îl sărbătoresc miercuri, 30 noiembrie, pe Sfântul Andrei, cel Întâi chemat, Apostolul românilor. Bucuria este și mai mare pentru gălățeni, în acest an împlinindu-se trei decenii de când Sf. Ap. Andrei este ocrotitorul spiritual al municipiului Galați și al Eparhiei Dunării de Jos. Frate al Sfântului Apostol Petru, Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Apostolul românilor, a fost pescar de meserie, din Betsaida, cetate aflată pe malul lacului G ...
Pagina 244 din 934