Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Australia, al doilea mare importator de arme

Marți, 01 Octombrie 2019 00:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Australia a devenit al doilea cel mai mare importator de arme, după Arabia Saudită, relevă un studiu al Institutului Internaţional de Cercetări pentru Pace (SIPRI), citat luni de dpa. Plăţile efectuate în 2018 pentru aeronave de luptă noi şi un proiect de submarin evaluat la 50 de miliarde de dolari australieni (33 miliarde de dolari SUA) au contribuit probabil la urcarea Australiei în clasament de pe locul al patrulea în 2017 pe locul al doilea în 2018, potrivit postului ABC. Aust ...

Partidul lui Sebastian Kurz, câştigător al alegerilor din Austria

Luni, 30 Septembrie 2019 16:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Partidul Poporului (OeVP), condus de fostul cancelar Sebastian Kurz, este câştigătorul detaşat al alegerilor parlamentare anticipate din Austria, arată o proiecţie pe baza unei numărători parţiale a voturilor realizată duminică, după închiderea urnelor. Conform unei prognozei SORA pentru televiziunea ORF, preluată de Reuters, OeVP (dreapta) urmează să obţină 37,2 la sută din voturi, Partidul Social Democrat - 22 la sută, Partidul Libertăţii (FPOe, extremă dreapta) - 16 la ...

Comisarii desemnaţi, la audieri în Parlamentul European

Luni, 30 Septembrie 2019 17:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Audierile în comisiile parlamentare de specialitate ale comisarilor desemnaţi pentru a face parte din viitoarea Comisie Europeană se desfăşoară începând de luni, 30 septembrie 2019, şi până pe 8 octombrie 2019, conform programului aprobat de Conferinţa Preşedinţilor din cadrul Parlamentului European (PE), formată din preşedintele PE, David Sassoli, şi liderii grupurilor politice. Comisia Europeană include preşedintele, vicepreşedinţii, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentr ...

Nici cal, nici măgar

Luni, 30 Septembrie 2019 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Vom avea, aşadar, 14 competitori pentru „cea mai înaltă funcţie în stat”. Candidaţii formează, în felul lor, o „menajerie” în care se întâlnesc specimene de tot felul. Dar, mulţi chemaţi, puţini aleşi… La modul real, doar vreo cinci dintre ei, să spunem, contează cu adevărat. Restul sunt pur şi simplu figuranţi, zgomot de fond, într-o campanie prezidenţială şi aşa destul de searbădă. Cam toate sondajele îl dau drept mare favorit al alegerilor pe Klaus Iohan ...

Insolvenţele firmelor gălăţene s-au redus aproape la jumătate

Luni, 30 Septembrie 2019 08:00 | Publicat în ECONOMIE
Numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă a scăzut cu 29 la sută în primele opt luni din 2019, comparativ cu perioada similară din anul anterior, la 3.978 de insolvenţe, reiese din datele centralizate de Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). În Regiunea Sud-Est, din care face parte şi Galaţiul, au fost înregistrate 488 de cazuri de insolvenţă în primele opt luni ale acestui an, în scădere cu 37,51 la sută faţă ...

Liberalizarea pieţei gazelor, din aprilie 2021

Luni, 30 Septembrie 2019 07:00 | Publicat în ECONOMIE
Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un nou calendar de liberalizare a pieţei, care se va finaliza la 1 aprilie 2021, potrivit ANRE. Piaţa de gaze a mai fost liberalizată complet o dată, la 1 aprilie 2017, însă OUG 114/2018 a reintrodus segmentul reglementat, plafonând la 68 de lei pe MWh cantităţile din producţia internă destinate consumului casnic ...

Monitorizarea preţului la carburanţi

Luni, 30 Septembrie 2019 10:00 | Publicat în ECONOMIE
Proiectul "Monitorul preţurilor pentru carburanţi", lansat în luna iulie a.c., care conţine informaţii despre tarifele practicate în marile lanţuri de benzinării din România, are peste 1,3 milioane de accesări de când a fost pus în funcţiune, potrivit datelor Consiliului Concurenţei. Potrivit oficialilor instituţiei, este încă prea devreme pentru a cuantifica efectele proiectului asupra preţurilor, însă cert este că, în ultima perioadă, preţurile la carburanţi au fost ce ...

Din octombrie, comparator de preţuri pentru alimente

Luni, 30 Septembrie 2019 08:00 | Publicat în ECONOMIE
De la mijlocul lunii octombrie vom avea un comparator de preţuri pentru alimente, unde vor fi peste 30.000 de produse, acesta urmând să fie o aplicaţie gestionată de Consiliului Concurenţei. "Vom avea, similar cu comparatorul de preţuri pentru carburanţi, unul pentru alimente, iar cei interesaţi vor putea să vadă preţurile la toate produsele şi din toate magazinele marilor lanţuri alimentare. Dacă vor şi magazine mai mici să intre în acest monitor, va fi posibil, dar în aceas ...

Restricţii de trafic prelungite, pe DJ 251

Duminică, 29 Septembrie 2019 14:00 | Publicat în AUTO
Restricţiile de trafic de pe DJ 251 se prelungesc până pe 7 octombrie, în vederea realizării unor lucrări de modernizare a infrastructurii rutiere, în cadrul unui proiect derulat de Consiliul Judeţului (CJ) Galaţi. "Circulaţia rutieră este închisă pe DJ 251, pe tronsonul cuprins între intersecţia cu DJ 251L (drumul care leagă localităţile Schela şi Negrea) şi intrarea în localitatea Slobozia Conachi, pentru realizarea lucrărilor de modernizare a podurilor de pe DJ 251 din ...

Angajări în muncă, prin ANOFM

Duminică, 29 Septembrie 2019 13:45 | Publicat în CARIERE
Numărul persoanelor încadrate în muncă prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a ajuns la 185.694, în primele opt luni ale anului, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, potrivit datelor publicate de către instituţie. Cele mai multe persoane încadrate sunt de sex masculin (105.849), numărul femeilor fiind de 79.845. De asemenea, în funcţie de rezidenţă, 97.957 persoane angajate în perioada de referin ...
Pagina 612 din 925