
Maria Măndiţă
Sinceritatea preşedintelui de cursă lungă şi o invitaţie pentru nimic
Luni, 05 Martie 2012 00:00 | Publicat în Bilă albă/Bilă neagră
Bilă Albă - Preşedintelui PDL Mircea Toader, care a fost suficient de onest încât să nu infirme zvonurile potrivit cărora ar putea candida pentru funcţia de preşedinte al CJ Galaţi, încercând astfel, să obţină pentru partidul pe care îl conduce cât mai multe mandate de consilier. Deputatul a precizat franc faptul că dacă se va posta mai bine în sondajul ce urmează să fie făcut în această lună, îl va înlocui pe Iulian Aramă la candidatura pentru preşedinţia CJ. Mai ...
Weekend în stare de alertă - Vin sloiurile!
Sâmbătă, 03 Martie 2012 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Din cauza sloiurilor care au început să curgă, de ieri dimineaţă s-au oprit până şi cursele efectuate până acum cu împingătorul, cel care mai asigura, de o lună, legătura, de două ori pe zi, între malul gălăţean şi cel tulcean. "Am avut mari emoţii când o barjă care era în amonte de bacurile noastre a început să vină la vale, căci, din cauza nivelului crescut al Dunării, ancora nu a mai rezistat. Barja este însă asigurată acum", a declarat directorul Navrom ...
Vestitorii primăverii în variantă locală: mizeria de sub zăpadă
Vineri, 02 Martie 2012 00:00 | Publicat în Galaţi, ce te costă să fii civilizat?
A venit primăvara şi de sub zăpada cea groasă care încet, încet, se topeşte răsar vestitorii anotimpului cald: mizeria, gunoierii, jegul şi peste toate, indiferenţa autorităţilor locale. Pentru că suntem în Galaţi.
Dacă în perioada ninsorilor cetăţenii au înţeles explicaţiile administraţiei locale pentru tomberoanele pline – că angajaţii Ecosal erau puţini şi jumătate erau folosiţi pentru a conduce utilajele de deszăpezire, nu maşinile de gunoi – acum scuza in ...
UPDATE Avaria CET a fost remediată
Joi, 01 Martie 2012 11:00 | Publicat în EVENIMENT
UPDATE - Reprezentanţii CET au declarat că avaria, provocată de îngheţ, a fost remediată, iar începând cu ora 12.00 s-au făcut probele pentru repunerea în funcţiune a sistemului. Acest lucru înseamnă că de la ora 15.00 blocurile vor primi căldură şi apă caldă.În această dimineaţă, de la ora 9.00, a fost sistată furnizarea agentului termic (apă caldă şi căldură) către a 296 de blocuri din cartierele Aviaţei, Aurel Vlaicu şi Mico 14. Motivul constă într-o av ...
Nou şef de secţie la Spitalul Judeţean
Joi, 01 Martie 2012 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Cei 33 de consilieri judeţenei, prezenţi, marţi, la şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Galaţi au avizat rezultatul concursului pentru ocuparea funcţiei de şef al secţiei Obstetrică Ginecologie I din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Galaţi a doamnei doctor Alina Călin.
Avizul consilierilor a fost necesar având în vedere că Spitalul Judeţean "Sf. Apostol Andrei" este administrat de Consiliul Judeţean. Potrivit legii, candidaţi ...
Cu ce deranjează maşina funerară cu alimente?
Joi, 01 Martie 2012 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
După ce, timp de aproape o lună, a colectat alimente şi îmbrăcăminte în maşina parcată pe trotuarul de vizavi de Prefectură, ieri, Popa Poppel Dumitru a fost somat de poliţie să îşi mute autovehiculul de acolo. "Mi-au spus să-mi mut maşina, că este pe trotuar şi încurcă circulaţia. Dar maşinile PDL-ului trase în faţa Prefecturii de ce nu le amendează nimeni? Dar cele ale lui "Om Bun" parcate în faţa sediului PD sau la Potcoava, când a strâns alimente, de ce nu le-a a ...
Târzie, nedreaptă şi inutilă - Legea i-lustraţiei electorale
Joi, 01 Martie 2012 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Adoptată într-un ritm ameţitor – în aceeaşi zi, atât la comisia juridică a Camerei Deputaţilor, cât şi în plen (cât înseamnă acesta de când este în vigoare greva Opoziţiei) – Legea Lustraţiei suscită multe discuţii controversate. Printre atâtea discursuri apare însă tot mai clară ideea că legea a fost aprobată prea târziu, singurul motiv plauzibil pentru acest moment fiind câştigul electoral al coaliţiei de guvernământ.
Viteza cu care Coaliţia de ...
Transparenţă de mai mare jalea - După scandal, videoconferinţă cu uşile închise
Miercuri, 29 Februarie 2012 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Deşi, cu o zi înainte, Prefectura Galaţi a trimis către presă o invitaţie scrisă pentru participarea la videoconferinţă, presa nu a mai fost primită ieri la eveniment. Fără alte explicaţii, ziariştii au fost opriţi să mai urce în Prefectură de către jandarmul care asigură paza la intrarea în sediu. Întrebat telefonic despre motiv, consilierul prefectului, Ciprian Dediu, nu a fost în măsură să formuleze o explicaţie. Videoconferinţa a avut loc la două ore după faimoa ...
Guvernul îi dă bani, Chebac îi refuză deocamdată
Miercuri, 29 Februarie 2012 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Deşi Guvernul a alocat de la Fondul de Intervenţii suma de 900.000 de lei destinată decontării lucrărilor de deszăpezire asigurate de CJ Galaţi, sumă la care se adaugă alţi 100.000 de lei (ajutor de la CJ Iaşi, la cererea CJ Galaţi formulată în 16 februarie), preşedintele CJ Galaţi Eugen Chebac a retras de pe ordinea de zi a şedinţei de ieri proiectului de rectificare a bugetului local al instituţiei.
Întrebat de lidera grupului PSD din Consiliu, Sandu Viorica, despre motivu ...
Atitudine mioritică la malul Dunării: Cine ne sparge sloiurile?
Marți, 28 Februarie 2012 14:09 | Publicat în EVENIMENT
Prefectul judeţului Galaţi Paul Florea a convocat, la prânz, o şedinţă de urgenţă cu toţi responsabilii navigaţiei pe Dunăre – instituţii publice şi armatori – în vederea identificării măsurilor de precauţie astfel încât scurgerea sloiurilor la Galaţi să nu aibă acelaşi efect ca la Călăraşi. În cursul discuţiilor purtate între prefectul Paul Florea şi directorul Administraţie Fluviale a Dunării de Jos Galaţi, Florin Uzumtoma, s-a luat în calcul inclusiv posi ...