Galaţi, ce te costă să fii civilizat? - Viaţa Liberă Galaţi

Vestitorii primăverii în variantă locală: mizeria de sub zăpadă

Scris de Vineri, 02 Martie 2012
A venit primăvara şi de sub zăpada cea groasă care încet, încet, se topeşte răsar vestitorii anotimpului cald: mizeria, gunoierii, jegul şi peste toate, indiferenţa autorităţilor locale. Pentru că suntem în Galaţi. Dacă în perioada ninsorilor cetăţenii au înţeles explicaţiile administraţiei locale pentru tomberoanele pline – că angajaţii Ecosal erau…

Platforme pentru peste 4.600 de containere

Scris de Luni, 13 Februarie 2012
Ce te costă să fii civilizat? În cazul de faţă, răspunsul la întrebare este 8.618.158 de lei, o sumă frumuşică de la bugetul local. Ea a fost cuprinsă pe lista lucrărilor de intervenţii pentru 2012, în cadrul proiectului de management integrat al deşeurilor. Este absolut necesară amplasarea a 4.614 containere,…

Viceprimarul Mircea Cristea şi-a uitat promisiunile

Scris de Luni, 06 Februarie 2012
Deşi a trecut prima lună din an, consilierii locali nu au reglementat în niciun fel situaţia care durează de ani de zile şi care face ca oraşul să arate ca acum 100 de ani. Vorbim despre gunoierii Galaţiului care fac inutilă colectare selectivă, în condiţiile în care aceştia golesc igloo-urile…

Cetăţeanul Nicuşor Ciumacenco reacţionează în problema gunoaielor

Scris de Marți, 24 Ianuarie 2012
De trei săptămâni încoace ne tot străduim, în cadrul campaniei pe care am demarat-o, să aflăm ce ne costă să fim civilizaţi şi să avem oraşul curat pe care, cel puţin verbal, ni-l dorim cu toţii. Pentru prima dată la întrebarea din titlu ne răspunde, dar din postura de simplu…

Legi avem, amenzi sunt, dar … tot degeaba!

Scris de Joi, 19 Ianuarie 2012
Nu de legislaţie ducem lipsă în privinţa amenzilor care se pot aplica pentru faptele care conduc într-un fel sau altul ca oraşul să arate atât de murdar. Problema este că amenzile sunt prea mici pentru a disciplina pe cei care greşesc, iar legea este permisivă pentru cei care nu le…

Amenzi pentru nesimţire avem, dar se aplică degeaba!

Scris de Miercuri, 18 Ianuarie 2012
* Şeful Poliţiei Locale spune că actualul sistem legislativ nu este destul de bine făcut, astfel încât amenzile aplicate nu au, de multe ori, nici un efect * Statul nu îi poate obliga pe cei sancţionaţi să dea banii, iar la muncă în folosul comunităţii îi poate pune foarte greu…

Cetăţenii se implică, aleşii locali tac

Scris de Marți, 17 Ianuarie 2012
După aproape două săptămâni de când Viaţa liberă a lansat această campanie, gălăţenii continuă să îşi exprime punctele de vedere, semn că le pasă de oraşul în care trăiesc. Reacţia cetăţenilor demonstrează că Galaţiul nu este un oraş de oameni blazaţi, egoişti şi indiferenţi, ci de oameni responsabili care încă…

Mizerabilii vinovaţi pentru nesimţirea generală

Scris de Luni, 16 Ianuarie 2012
Murdari, însoţiţi de regulă de haite de câini, scotocesc de la primele ore ale dimineţii în ghenele de gunoi. Fac zgomot, căci aruncă, din containere, pe ciment, bidoanele de plastic. Apoi le calcă cu piciorul pentru a ocupa cât mai puţin spaţiu în imenşii baloţi jegoşi cu care transportă PET-urile…

Gălăţenilor le pasă, autorităţilor, nu

Scris de Sâmbătă, 14 Ianuarie 2012
Oamenii se interesează de „drumul” deşeurilor colectare selectiv * Mic la stat, dar mare la sfat Continuăm, astăzi, seria părerilor postate de gălăţeni cu privire la măsurile ce trebuie luate astfel încât oraşul nostru să scape de sub „zodia mizeriei” în care se găseşte de ceva timp. Soluţiile şi opiniile…

Soluţii pentru a nu mai ascunde gunoiul sub preş

Scris de Vineri, 13 Ianuarie 2012
* Scormonitorii în gunoaie, monitorizaţi atent * Centrele de colectare, cu normă de PET pe cap de „vânzător” * Cu ochii în patru să nu calci în mizeria de pe stradă     Continuăm, astăzi, seria părerilor postate de gălăţeni cu privire la măsurile ce trebuie luate astfel încât oraşul nostru să…

Amenzi pe nesimţire, dar doar pentru unii?

Scris de Joi, 12 Ianuarie 2012
* Poliţia Locală raportează că aplică sancţiuni scormonitorilor în gunoi * Pe nesimţiţii cu ştaif cine îi vede însă?     Potrivit raportului de activitate săptămânal, Poliţia Locală Galaţi, în prima săptămână din an, agenţii au amendat trei persoane care scormoneau în gunoi şi alte două persoane care „atacaseră” igloo-urile în căutarea…

Gălăţenii de rând sunt mai curajoşi decât aleşii locali

Scris de Miercuri, 11 Ianuarie 2012
* În timp ce oamenii simplii îşi exprimă părerile şi caută soluţii, aleşii şi numiţii din administraţia publică ignoră această problemă * Nu puţini au fost gălăţenii care au dat curs provocării lansate de Viaţa liberă, semn că oamenii au şi dorinţa şi voinţa de a schimba ceva astfel încât…

Plimbând gunoiul prin oraş, cu căruţa

Scris de Marți, 10 Ianuarie 2012
România este ţara în care legi avem, însă nu se aplică iar după chipul şi asemănarea ţării, aşa se întâmplă şi în municipiul Galaţi. Aspectul total neîngrijit pe care îl dau căruţele gunoierilor, care se plimbă, nestingherite, prin oraşul secolului XXI şi al Uniunii Europene – să nu uităm! –…

Galaţi, ce te costă să fii civilizat?

Scris de Luni, 09 Ianuarie 2012
* Haideţi să scoatem gunoiul de sub preş şi să-l punem unde îi este locul! La finele lunii trecute, la Galaţi s-a finalizat proiectul ISPA denumit „Management integrat al deşeurilor urbane solide în Municipiul Galaţi şi împrejurimi”. Cu o sumă totală de circa 23 de milioane de euro, Galaţiul a…