Aveam cinci goluri devreme, cehoaicele arată clar că au echipă modestă, în locul grijilor exista doar ferma convingere că n-are cum să nu iasă un final la vreo opt goluri diferenţă, în orice condiţii, chiar şi dacă am juca foarte slab până la final. Se termină! Cum, chiar am pierdut, nici măcăr prelungiri? Gata, nici măcar sferturi, când deunăzi voiam să văd cât costă avionul spre Hamburg, la semifinale? Şocant, e cam puţin spus. Încă un Mondial de handbal feminin ratat, încă o şansă refuzată Cristinei Neagu spre titlul mondial, la fel ca generaţiilor Marianei Târcă, apoi Steluţei Luca sau Luminiţei Huţupan. Mai mereu am avut cu ce, dar parcă n-am avut cu cine. Dispari, "deja-vu"!
Optimistul încearcă să privească înainte, argumente ar putea fi destule, că doar nu degeaba în ultimii trei ani ne-am entuziasmat la titlul mondial la junioare şi apoi la bronzul luat la Mondialul de tineret, de generaţia gălăţencelor Dindiligan, Taivan, Corban, cărora li s-a alăturat apoi şi Dache. Însă, oricât ai vrea să vezi roz, tot negru se vede şi viitorul, de vreme ce până şi această "next generation" e blocată şi condamnată la eşec de sistemul organizatoric şi administrativ. Mai toate au fost şlefuite la Centrul de Excelenţă de la Rm. Vâlcea, iar federaţia e interesată să-şi scoată cheltuielile, uitând de scopul principal, al lansării de valorii spre seniorat. Ca să-şi continue dezvoltarea, aceste fete au nevoie să joace la nivel înalt, în prima ligă, dar clubul care şi le-ar dori trebuie să plătească federaţiei o grilă de formare, pe care extrem de puţini şi-o permit. Spre exemplu, pentru Daniela Corban, CSU Danubius ar fi trebuit să dea 18.000 de euro, enorm la ce resurse are majoritatea. Astfel, s-a ajuns la "împrumuturi", jucătoare nevoite să fie un aici, un an dincolo, cadrul perfect pentru irosirea unor campioane mondiale.
Totodată, cu echivalentul "grilei", mai toate cluburile preferă să plătească jucătoare deja consacrate, experimentate, ceea ce reprezintă o altă barieră ridicată în faţa talentelor condamnate pe motiv de tinereţe. O barieră ce ar putea fi ridicată simplu, precum la fotbal, dacă s-ar impune prin regulament ca fiecare să aibă chiar şi doar 30 sau 45 de minute o jucătoare sub 21 de ani în teren, o şansă ca măcar sloganul federaţiei să rămână "handbal, sport naţional".
