S-o luăm dintr-un capăt. Românii vor mai puţini politicieni, fie ei parlamentari, directori sau portari. S-au săturat până peste cap de politica dâmboviţeană.
Românii au vrut să aleagă nominal. Ca să-l arate cu degetul pe cel care nu-i ascultă şi să-l poată sancţiona. Vorbă să fie! Tot ei, adică noi, au fost şi sunt de părere că prin parlament cam multă lume se bate de muscă.
Concluzia unor astfel de aserţiuni simple este la mintea oricui. Traian Băsescu vrea ce vor românii. Un parlament mai micuţ, mai drăguţ şi, într-un viitor iluzoriu, mai eficient. Că, deocamdată, cu majoritatea parlamentară asigurată, doar guvernul a mai legiferat câte ceva de un an de zile încoace. Păi, cu atât mai mult, dovada de ineficienţă fiind dată, numărul parlamentarilor poate fi redus, doar sunt bugetari şi ei, ca să punem de-o economie.
Aşadar, să nu intrăm în detalii istorice, gen actul prin care domnitorul Al.I. Cuza a adus bicameralismul pe aceste meleaguri şi de ce, sau modernizarea forului legislativ ca urmare a Constituţiei promulgate de Carol I.
Să nu ne uităm în cărţile de istorie, nici măcar din motive de mândrie naţională, sic!, la perioada când Carol al II-lea a făcut şi el ce-a putut şi a redus parlamentul la o chestie decorativă, ca să nu se spună că nu există, după care l-a suspendat de tot.
Despre Marea Adunare Naţională din perioada comunistă nu mai trebuie să vorbim că e suficientă lume care îşi aminteşte. Peste un secol şi jumătate am tot construit la acest organ legislativ, am făcut şi după 1989 ce am putut, însă ne-au fost de ajuns 20 de ani ca să ne lămurim că nu suntem pe calea cea bună.
Vizionarul e Traian Băsescu, să fie sănătos, care vrea parlament unicameral şi mai puţini politicieni să facă trafic de influenţă pe culoarele Casei Poporului. Rezon, coane, aferim la generalizare! Aşadar, cum spun şi românii, prea puţin interesaţi, în acest an de criză, de diferenţa între legislativ şi executiv, să se adape mai puţini reprezentanţi la izvoarele acestei democraţii originale şi atât de profitabile pentru unii. Zis şi făcut.
Nimeni nu e de altă părere în privinţa numărului de aleşi, că am văzut case mai mari măturate legislativ de mai puţini parlamentari. Însă chestia cu unicameralul e deja artă cu tendinţă. Şi mai seamănă şi cu povestea cu cocoşul roşu, o să fie cândva, undeva, după 2012, când se termină mandatul actualilor parlamentari, dacă se schimbă Constituţia.
Îngrămădeala din cele două camere, care bine este să rămână două, vezi democraţii mai răsărite ca a noastră, poate fi rezolvată simplu prin modificarea legii electorale, a colegiilor etc. Care lege oricum e perfectibilă şi trebuie schimbată atâta vreme cât ne deranjează ca un candidat cu o mână de voturi să ia faţa unuia care a câştigat detaşat în colegiul său.
Atunci de ce atâta grabă? Şi de ce un referendum în chiar ziua alegerilor prezidenţiale? Nu mai poate dormi Traian Băsescu dacă nu are numărul exact al românilor care sunt supăraţi pe cei 322 de parlamentari ce i-au semnat suspendarea din funcţie?
Îi facem noi nişte sondaje de opinie ca să-i uşurăm povara. O să vadă că nimeni nu-l contrazice. Sunt prea mulţi parlamentari, printre ei mulţi freacă menta patru ani de zile, dar asta nu i-a stricat somnul preşedintelui înainte de alegerile din 2008. De ce are brusc coşmaruri economice generatoare de cheltuieli suplimentare pentru un nou referendum.
Cu sondarea mulţimilor se putea ocupa singur, la câte întâlniri populare a avut în ultima vreme, sau mai putea alcătui o comisie prezidenţială care să cerceteze ştiinţific stadiul în care a ajuns parlamentarismul în România. Are justificare pentru cererea actuală exact până în gardul de la Cotroceni.
Trei sunt motivele pentru care actualul preşedinte a propus referendum, în exact ordinea aceasta: mai întâi direcţionarea ştampilei către numele său pentru obţinerea unui nou mandat, apoi reducerea mai uşoară la tăcere a unui parlament care i-ar putea submina exercitarea puterii absolute şi trei, modificarea Constituţiei actuale, unde este stipulat exact rolul preşedintelui, cu îngrădiri jenante pentru Traian Băsescu.
De traficul de influenţă pe culoare, prin guvern şi prin administraţiile locale îl doare exact în cot.
