Spectacolul politic televizat din ultimele luni a dat naştere unei specii ciudate: agresivi, cu pretenţii de atotştiutori şi cu discursuri invariabil acuzatoare, cu clopoţei care clincănesc politic atârnaţi la grumaz, ni se înfăţişează zilnic acei care au fost intitulaţi generic jurnalişti sau, ceva mai preţios, analişti.
Fără să fi scris de curând vreun rând documentat altfel decât prin informaţii servite, fără să îşi fi dezlipit în ultimii ani fundul din scaun pentru a vedea cu ochii lor ce şi cum, fără să facă acum nimic din ceea ce ar servi condiţia de gazetar, opinează nervos din tubul cinescop pe orice subiect.
Altfel spus, ei ştiu absolut tot - de la sistemul de prindere al liniilor ferate cu bride, până la modul de acţiune al găştilor de cartier, ca să nu mai punem la socoteală câte dedesubturi politice ascund în bagajele lor de cunoştinţe, câte regimuri au schimbat folosind aceeaşi reţetă.
E drept, arareori au dat cu pixul în aşa fel încât ne-am fi putut imagina că sunt cu adevărat ziarişti, însă e greu de acceptat ideea că un jurnalist poate trăi dintr-un articol sau un editorial bun, scris o dată la un cincinal. Ce fac în timpul rămas? Îşi dau că părerea, servind un interes sau altul.
O să las de-o parte faptul că unii se cred geniali, iar alţii fac din propriile frustrări caz naţional, că alţii sunt jurnaliştii de investigaţie la telefon, sau că au vreme să înjure, folosind pseudonime, pe bloguri, pe cei care au curaj să le reproşeze lor, genialilor, frustraţilor, atotştiutorilor ceva. Nu asta este foarte important pentru că, trebuie să recunoaştem, şi jurnaliştii sunt oameni şi au păcatele lor, şi ei greşesc sau se încăpăţânează să greşească.
Însă dincolo de gravitatea faptului că aceştia despre care vorbesc devin formatori de opinie şi pot canaliza un procent important de voturi într-o direcţie sau alta, dramatic este că ei mânjesc înţelesul cuvântului gazetar şi că presa devine încet – încet, pentru privitorii din afară, o grămadă din care poţi cumpăra cu te-miri-ce pe cineva care să îndruge baliverne ca şi când ar spune adevărul.
Toţi ziariştii de bună credinţă din ţara asta au de suferit din pricina imaginii pe care oamenii ăştia o creează, pentru că ziariştii adevăraţi nu sunt ocupaţi mai tot timpul să sufle în pânzele corăbierului băsescu, sau să-l împingă de la spate pe prietenosul geoană. Ziariştii adevăraţi au îndeajuns de mult de muncă încât n-au vreme de astfel de prostii, iar dacă se apucă de ele nu se mai pot numi ziarişti. Ci proptele politice cu acte în regulă.
În fine, e cât se poate de clar că presa a avut de pierdut în ultima perioadă nu doar de pe urma celor menţionaţi mai sus, însă ei sunt cei care au contribuit consistent şi decisiv la situaţia în care se regăseşte breasla în acest moment. Spartă, asmuţită împotriva ei înşişi, împestriţată cu tot felul de utilizatori ai virgulei între subiect şi predicat.
Poate că nu-s îndeajuns de copt în meseria asta încât să pot vorbi despre oameni care se laudă că au făcut ceva, însă nu sunt deloc mândru că sunt prins într-o breaslă în care, înainte de talent, se poate premia mojicia în prime-time sau răcnetele televizate.
Definiţia presei se regăseşte în cu totul alte locuri, iar pentru ţipătorii pro şi contra, pentru cei care fac şi desfac guverne, pentru frustraţi, geniali şi atotştiutori care ne-au adus aici trebuie spus că echidistanţa şi opinia argumentată este departe de ceea ce fac ei.
Aud că preşedintele a propus referendum pentru parlament unicameral. Lung prilej de vorbe şi de ipoteze. Aş propune mai întâi puţină documentare, dacă înţelegeţi ce vreau să spun.
