Un părinte întreg la cap care îşi îndrumă copilul către sport face acest lucru gândindu-se la beneficiile mişcării pentru sănătate, pentru educaţie. O face ca să-i dezvolte spiritul de a lucra în echipă, capacitatea de a lua decizii rapid, de a-i educa voinţa şi multe alte aspecte similare. Desigur, fiecare îşi doreşte să-şi vadă copilul campion şi cei mai mulţi înţeleg că asta trebuie să se întâmple peste ani. Dacă timpul va dovedi că puştiul are calităţile necesare să păşească spre marea performanţă, e perfect, dacă nu, nicio supărare, oricum are parte de toate celelalte beneficii ale practicării sportului.
Însă, sunt şi părinţi care vor acel moment repede, încă de la juniori, iar de aici apar problemele. Presiune pe copil, presiune pe antrenor, scandal la arbitri, lista unor astfel de derapaje este destul de lungă.
Rămânând cu privirea spre baza piramidei sportului de performanţă, se vede şi o altă problemă, mult mai dăunătoare, a unui anumit tip de antrenor, care vrea rezultate imediate, doar pentru propriul interes. Forţează potenţialul fizic al juniorului pentru o medalie neapărat acum, îl stoarce ca pe o lămâie de nu mai rămân resurse pentru mai târziu, atunci când este cu adevărat nevoie şi unde începe cu adevărat performanţa care contează, la vârsta senioratului. Îi întâlnim, oarecum surprinzător, şi la cluburile private, din goana după imagine, care deseori înseamnă finanţare, profit imediat cât mai mare. Îi întâlnim şi la cluburi "departamentale", cum sunt cele şcolare, unde un "CV" cu multe medalii aduce o gradaţie în plus, un spor la leafă... Merg până-n pânzele albe, nu ezită să facă totul pentru a-şi asigura un arbitraj victorios sau chiar să pună, în cârdăşie cu antrenorul adversarului, de un "blat", care e oricum, numai educativ nu. Am şi mediatizat în ultimii ani astfel de cazuri, spre exemplu la turneele finale de handbal juniori, cărora aparent le-au căzut victime două echipe gălăţene, parcă Danubius 2010 şi apoi CS Şcolar, dacă-mi amintesc bine. În realitate, victime au fost cei medaliaţi atunci, care ajung la seniorat (dacă ajung!) aşteptând ca alţii să-i ducă la succes, nu munca lor.
În concluzie, mare atenţie când alegeţi pe mâna cui vă încredinţaţi copilul. Încercaţi să vă informaţi cât mai bine, astfel încât să ajungeţi la antrenori care nu şi-au uitat adevărata menire, cea de a pune bazele, de a forma sportivi cărora să le planifice explozia în performanţă la momentul optim, al trecerii la seniori. La juniorat, rezultatele contează doar în formarea mentalităţii de învingător.
