Evaluaţi acest articol
(20 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Generaţia noastră n-a consumat droguri. Prin urmare, nu ne pricepem să ne ajutăm copiii care se lasă tentaţi de păcăleala substanţelor euforice. Facem spume la gură, batem cu pumnul în masă, îndreptăm spre ei degete inchizitoriale, ţinem nesfârşite discursuri, cu liste de efecte negative pe care le pot avea drogurile asupra lor. Ba, mai mult, şcolile bifează acţiuni peste acţiuni care au ca slogan "Spune NU drogurilor!". Iar rezultatul final este zero. Consumul de droguri e în creştere. Un joc dureros pe care-l privim neputincioşi cum se prelinge prin vieţile noastre şi cum frânge destine mult prea fragede. Un joc pe care nu suntem dispuşi să-l acceptăm ca realitate, fiindcă nu suntem gata să-i facem față. Dar, neînfruntând realitatea, nu facem decât să-i dăm putere și mai mare. Nu există liceu în Galaţi care să nu aibă consumatori în rândul elevilor. Părinţii, profesorii, poliţiştii, chiar şi câţiva psihologi se dau de ceasul morţii să prevină, să le arate pericolele, să oprească ceea ce, trebuie să recunoaştem, are deja proporţia unui fenomen. Ceva se întâmplă şi mesajele noastre disperate nu ajung la ei. Şi nici măsurile pe care le luăm nu reuşesc să-i protejeze. Pentru că avem lipsuri mari la acest capitol. Începând cu legislaţia care-i bagă în aceeaşi oală pe consumatori şi dealeri şi care permite unui traficant să ajungă iar în stradă, doar numai după trei ani de stat la răcoare, continuând cu faptul că nu avem centre specializate şi specialişti finanţaţi de stat care să se ocupe de problema dependenţei de droguri şi a prevenirii consumului. Şi sfârşind cu lipsa de comunicare cinstită cu propriii copii. De ce nu ne ascultă adolescenţii? Pentru că avem un mod ipocrit de a trata aceste probleme. Ascundem gunoiul sub preş, şi, în loc să le fim în mod real aproape, înţelegându-i, facem un capăt de ţară din orice abatere, condamnându-i astfel la o greşeală de nereparat, nelăsându-le speranţa că se pot reabilita. Aşa le pierdem cel mai uşor încrederea, iar asta înseamnă că le pierdem şi viitorul şi vieţile. O abordare corectă ar fi să recunoaştem că avem această problemă. Pentru că nu poţi trata o boală pe care te prefaci că n-o ai. Aşa îi putem convinge şi pe cei care au trecut prin aşa ceva să povestească şi să împărtăşească din experienţa lor, fără a le fi teamă că sunt arătaţi cu degetul. Vindecarea poate veni dintr-o confruntare pe faţă cu realitatea şi nu din discursuri sforăitoare şi generalităţi, însoţite de pumni fluturaţi ameninţător.

Citit 2638 ori Ultima modificare Luni, 03 Septembrie 2018 17:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.