Trotuarul e pentru maşini, ceea ce e ţara pentru guverne. Nu pentru oameni! Cel mult pentru căţeluşi drăguţi… nevoie mare. Uneori, se sparge...
Acum câţiva ani, o biată femeie a fost spulberată chiar de pe trotuar, unde aşteptase o groază să i se schimbe culoarea. Acum, un tânăr fără permis a organizat un mini-campionat de poliţişti-viteză. Poliţiştii au trebuit să tragă cu pistolul! Eu nu am pistol şi, dacă un bolid scump vrea, aşa, să mă calce pe verde, ştiu că nu ştiu cu cine mă pun… Cel fugărit, un tânăr care, dacă şi-ar fi meritat maşina, ar fi condus-o atent măcar pentru faptul că avea permis suspendat, lăsase la locul accidentului o pereche în vârstă. De la înălţimea volanului, lumea celor ajunşi în baston o fi părând a naibii de plictisitoare…
Şoferul nervos, ca şi ulciorul din poveste, „nu merge de multe ori la apă” – merge la bere. Pare o regulă: dacă nu te ţii pe picioare, apasă pedala!
Nicăieri nu mă simț în siguranţă: nici pe verde, nici pe zebră! La Bruxelles, când făceam un pas către zebră, până şi tirurile scrâşneau pe loc. Şi, obişnuit cu gherila auto de la noi, a fost foarte obositor acolo, unde pietonul e respectat… Uite, într-o noapte, în urmă cu câţiva ani, la Maşniţă, pe la ora 23,00, semafoarele făceau în continuare legea. Strada, oricum pustie, dar aşteptam, pe trotuar, verdele meu legal. Vreo patru maşini s-au oprit, pe roşul lor, aliniate precum bolizii de curse. O a cincea, mai grăbită, le depăşeşte. Cum nu mai… era stradă, urcă pe trotuar, locul acela unde maşina este parcată ziua, cu poponeţul său de tablă făcând umbră şi pe drum. Uite, pe Bulevardul Marii Uniri, la ora nebuniei de vârf, când maşinile se depăşesc în viteză şi pe unul mai firav parcă îl şi soarbe golul de aer format, în faţa unui vestit restaurant, pe trotuar, maşinile nu-ţi lasă vreo cărăruie pe lângă zid!
Dar ziceam de acea noapte, când maşina urcă pe trotuar ca să treacă pe lângă celelalte oprite la stop. Politicos, îi fac loc, ţin dreapta. Dar maşina, cu viteză mică, ţine stânga şi se apropie. Baletez atunci la stânga, iar şoferul, şi el îndatoritor, o face la dreapta, placându-mă iar. Îmi zic, ipohondru: nu m-o fi citit cumva omul în ziar şi acum mă „tachinează”?! Şi aproape că mă tanc-china! Nu, omul se grăbise, dar celelalte patru maşini au prins verdele lor şi tot au plecat înaintea trotuarisitului meu! De atunci, mi-am propus să fiu mai atent pe trotuar şi pe verde şi pe trecerea simplă de pietoni, unde odată era să mă calce… o barcă. La remorcă.
