Un bileţel postat pe „panoul visurilor” cu ocazia Nopţii Cercetătorilor Europeni, la Universitatea „Dunărea de jos”, scris pesemne de mâna unui copil mai măricel, a stârnit numeroase hohote şi glume în spaţiul virtual, pe unde s-a plimbat mai ceva ca molima: „Vreau să devin peşte, ca să am mulţi bani”.
Nu sunt părinte, dar mă gândesc cu groază numai la ce i-aş putea spune copilului meu despre ce înseamnă drum drept în viaţă. Ce înseamnă drept? Aşa cum am fost noi educaţi să respectăm nişte principii considerate la scară largă corecte şi morale, sau bătătorit cu propriile trăiri şi experienţe? Ce să îi explic? Că e mai importantă călătoria sau destinaţia? L-aş priva oare de posibilitatea de a trăi conform vremurilor pe care le-a apucat sau aş risca să ajung un părinte care se chinuie să îşi recupereze copilul din calvarurile propriilor experienţe. Toţi cei care au dat naştere la prunci ştiu că a fi părinte e cea mai grea meserie din lume, dar parcă niciodată provocarea nu a fost mai mare. Tentaţiile care ascund pericole şi la care copiii sunt expuşi de mici, oricât de prevăzători ar fi părinţii, nu pot fi evitate la nesfârşit. De mititei, copiii îmbrăţişează mirajul internetului. Sunt înnebuniţi să fie văzuţi, urmăriţi, aşa cum ei îi urmăresc pe alţii, să primească aprecieri, să aibă conturi şi profiluri pe Youtube, pe Instagram şi site-uri de întâlnit sufletul pereche. Părinţii, ca şi barierele tehnice impuse de platformele utilizate, acolo unde există, se fentează cu uşurinţă. Puştii sunt înnebuniţi să fie cool, iar tendinţa de a copia e la mare putere. Prietena X şi-a tras iubit mai mare, îmi trag şi eu. Colegul Y a fumat, fumez şi eu. Fratele amicului Z face bani din piatră seacă şi are maşini tari şi gagici superbe, de ce să nu îi urmez exemplul? Cicălelile părinţilor, poate o să le urmez. Pe la 40 de ani. E greu pentru un părinte să trăiască permanent cu spaima că strădaniile lui îşi vor arăta, poate, roadele, când puştiul va fi adult în toată firea. Asta dacă nu se va duce pe o pantă descendentă, victimă a propriilor experimente. O mamă a ajuns la poliţie să-şi salveze fiica minoră de un golănaş libidinos care a profitat virtual de prostia copilei fără prea multă minte, dar cu dorinţă de fluturi în stomac. Data viitoare, dacă lecţia nu va fi fost învăţată, poate o va scoate la propriu, din cine ştie ce combinaţii periculoase în care puştoaica va intra ca să experimenteze. Sau poate va fi prea târziu şi se va pierde. Uneori, mintea cea de pe urmă nu mai ajunge să fie. Punct.
