De ce aflăm cât de rău o ducem mai mult de la străini

Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Eurostat, organismul statistic al Comisiei Europene, ne atenţionează aproape lunar asupra stării precare a sănătăţii românilor în raport cu restul europenilor. Ultimul astfel de avertisment, venit la sfârşitul săptămânii trecute, ne arată faptul că, statistic, ţara noastră se află la coada clasamentului privind speranţa de viaţă a tinerilor. Concret, speranţa de viaţă actuală a unui tânăr român este de doar 74 de ani, în vreme ce în ţări precum Spania, Italia, Franţa, Elveţia sau Marea Britanie tinerii pot ajunge, în medie, până la vârsta de 85 de ani.

Făcând abstracţie de faptul nu doar că trăim mai puţin, ci şi cu o calitatea inferioară a vieţii, sare în ochi un alt aspect ignorat total de autorităţile române. În analizele pe care le efectuează cu privire la România, Eurostat se bazează strict pe datele statistice provenite de la Institutul Naţional de Statistică. Aceleaşi date ajung însă mai întâi către ministerele din România, adică exact spre autorităţile însărcinate cu stabilirea şi punerea în practică a politicilor publice de sănătate. Ce se întâmplă cu aceste date, odată ajunse către ministere, este un total mister, având în vedere lipsa cronică de reacţie a respectivelor instituţii.

Explicaţia pentru această ineficienţă cu repercusiuni tragice, chiar dacă mai puţin sesizabile pe moment, constă în implicarea masivă a politicului, cu corupţia şi cu restul demonilor săi, în toate instituţiile statului. Cu alte cuvinte, ministerele sunt ineficiente nu pentru că ar duce lipsă de specialişti capabili, ci pentru că aceştia sunt ţinuţi pe linie moartă de incompetenţii numiţi în funcţii de conducere strict pe criterii politice.

Nu trebuie să fii un geniu pentru a intui unde ar trebui să intervină cât mai curând posibil instituţiile abilitate. Tinerii români au o speranţă de viaţă mai mică cu 11 ani faţă de cei spanioli sau italieni pentru că în România se moare pe capete în accidente rutiere stupide, pentru că prevenţia bolilor este doar un termen folosit în campania electorală şi pentru că suntem seceraţi cu zecile de mii de boli cauzate de alimentaţia bogată cantitativ, dar slabă calitativ, de fumat, precum şi de excesul de alcool. Acestea sunt doar câteva dintre direcţiile în care nu s-a făcut şi nu se face nici acum nimic concret. Iar rezultatul ne afectează pe fiecare în parte, fie personal, fie prin pierderea prematură a celor dragi.

Citit 1556 ori Ultima modificare Luni, 12 Noiembrie 2018 17:50

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.