Nu ne-am săturat, 50 de ani, de televiziunea oficială? Ei, acum avem mai multe televiziuni. Unele semioficiale, care bat vădit de partea puterii ori vădit de partea opoziţiei.
Dar, dincolo de lucrurile înspăimântătoare care „ni se comunică”, totu-i de fapt o mare distracţie! Emoţie de telenovelă! Deaia se şi spune „televiziuni comerciale”: dau ce se vinde. Se dau deci scandaluri politice cât cuprinde, că-s la modă în vremuri de alegeri.
Luăm la întâmplare, din istoria scandalurilor. Nişte stenograme de partid fac mare audienţă. Următoarele stenograme nu mai interesează din moment ce nimeni n-a fost dat afară. Urmează un scandal de corupţie. Apoi un al doilea, şi mai baban.
Dar, pentru că nu a fost arestat nimeni nici în primul caz, nici în al doilea, unde s-a şi dovedit că nu era tocmai corupţie, ci impardonabilă prostie, al treilea scandal de corupţie trece fără audienţă, deşi de data asta se fac arestări.
Arestaţii sunt însă eliberaţi – au sfori, au pile, iar arestarea lor nu mai ţine audienţa, căci între timp a apărut un scandal cu fratele unui barosan, care a profitat că e frate.
Fratele e terorist, aflăm dintr-un alt scandal, care se stinge încet, fără să-l acuze de fapt pe respectivul de ceea ce chiar făcea: trafic de influenţă. Că terorist nu era, că n-a avut ocazia. Şi în scenă intră un terorist adevărat.
Nu i-am pus adică numai noi eticheta, aşa i-au zis şi americanii. Tipu` a vorbit şi, fiind cuvântul unui terorist, este demn de crezare, nu-i aşa? Stop: se aproprie luna decembrie. Ar fi deci bine să apară scandaluri de sezon.
N-aţi înţeles, nu-l acuză nimeni pe Moş Crăciun de fraudarea alegerilor! Dar vine aniversarea plus comemorarea din 22. Bine, dar de ce să nu fie acuzat şi cine acuză? Un ziarist, doi oameni de televiziune, patru tipi de la ONG-uri au tot atacat barosani.
Păi ăştia n-ar fi buni de scandal? Ba cum nu? Dacă sunt ziarişti „graşi”, s-au împrietenit cu oameni de „sus” dar din altă tabără şi fac afaceri pot fi acuzaţi – mai creşte audienţa; inclusiv a lor… Ce-i drept, nici nu ştii să spui dacă sunt ziarişti de afaceri sau oameni de afaceri deontologi. Măcar oameni să fie!
Trăim într-o lume a ştirilor care în general ne enervează. Dar fără ştiri stupide, picante, scabroase, oneroase, atroce (de fapt nu ştirile sunt aşa, ci eroii lor), oricum am primi ştiri pe ecran: de la dezastre naturale, sinucideri, violuri, pedofilie, trădare sau, mai subţiri, despre stilişti părăsiţi de artiste, de artiste părăsite de playboy, de cupluri de vârste diferite şi averi asemenea…
Iar atunci când ceea ce se vinde bine este moartea unui actor îndrăgit, ca Gheorghe Dinică, avem măcar parte de niţică culturalizare. Se fac în sfârşit emisiuni cu actorii supravieţuitori, care n-au parte altfel deloc la ştirile mondene.
Doar, uneori, şi aici e un prilej de scandal, când familia decedatului, fie că-i vorba de Dolănescu sau Michael Jackson, se ceartă pe moştenire.
În toţi anii trecuţi, la alegeri, câte-o televiziune sau două nu scăpa prilejul de a programa piesa „O scrisoare pierdută”. Cultură, cum s-ar zice. Aşa se înjurau buneii şi străbuneii pe vremuri considerate de mulţi „de aur”.
Pe atunci, unii ieşeau de la teatru aşa cum „ieşim” azi de la televizor: descurajaţi că trăiesc în România. Alţii se distrau, însă, văzând ce bine i-a prins nenea Iancu în poză pe moftangiii de pe-atunci.
Şi astăzi, cu atâtea posturi tv, cu tot postul alimentar, trăim într-o mare distracţie… Bine că trăim şi aşa!
