În ciuda problemelor cu care ne confruntăm, trăim astăzi, poate, apogeul nostru ca naţiune, înţeleasă ca unitate de limbă, teritoriu, viaţă economică şi culturală. Pericolul care ne pândeşte este de natură demografică, lucru confirmat de un raport publicat recent de Curtea de Conturi privind finanţarea învăţământului preuniversitar.
Autorii documentului atrag atenţia că România are un viitor incert, ca naţiune, ca urmare a scăderii demografice fără precedent. În condiţiile în care "fundamentul oricărei construcţii demografice a unei ţări îl constituie populaţia cu vârsta cuprinsă în intervalul 0-4 ani, acest segment de populaţie a scăzut de la 1.811,4 mii, în 1990, la 952 de mii în anul 2016, ceea ce reprezintă o diminuare de peste 47 la sută".
Concluzia raportului este că o ţară în care acest segment de populaţie s-a redus cu aproape jumătate într-un sfert de secol "are un viitor sumbru referitor la existenţa şi păstrarea identităţii naţionale".
Chiar dacă nu putea fi evitat în totalitate, fenomenul putea fi măcar redus ca amploare, dacă guvernele succedate după Revoluţie ar fi mişcat măcar un deget în acest sens. Dificultatea în a găsi o slujbă plătită decent, ratele mari ale creditelor bancare, corupţia generalizată şi incompetenţa instituţiilor statului ne fac să percepem viitorul cu pesimism şi îngrijorare. Drept urmare, pe drept cuvânt, multe dintre tinerele familii nu mai sunt dispuse să aibă copii, aspect reflectat din plin în datele oficiale.
În ciuda tragediei care ne paşte, alocăm în continuare sume modice pentru educaţie. În timp ce domeniul ar trebuie să primească în jur de 6 la sută din PIB, în perioada 2013-2016, finanţarea s-a situat între un minim de 1,93 la sută din PIB, în 2013, şi un maxim de 2,2 la sută, în 2015.
În timp ce natalitatea din România este la cote istorice minime, tinerii români stabiliţi deja peste graniţe nu au o problemă în a deveni părinţi. Astfel, numai pe parcursul a şase ani (2007-2013), numărul românilor cu vârste de până în 14 ani care trăiesc peste graniţe s-a dublat, crescând de la 145.375 la 338.875. Deşi de aceeaşi naţionalitate, este foarte puţin probabil ca aceşti români să revină vreodată pentru a trăi în ţara părinţilor lor. Mulţi copii născuţi în diaspora învaţă deja româna ca limbă străină, iar culturile în care se dezvoltă sunt mult diferite faţă de cea de la noi. În aceste condiţii, ruptura culturală şi de identitate dintre cele două Românii pare deja ireversibilă.
