Nu ştim cum se face, dar de fiecare dată când autorităţile mor de grija sănătăţii noastre, mai ales a copiilor, zace şi câte ceva putred prin spatele bunelor intenţii…
"Să fie fructe în şcoli!" - au spus la un moment dat instituţiile europene, iar autorităţilor naţionale le-a revenit sarcina de a găsi cumva o metodă de a stimula în rândul elevilor o alimentaţie mai sănătoasă şi mai bogată în vitamine. Aşa s-a născut programul "Mărul în şcoli". Dar, tipic românesc, am găsit metode de a complica toată tărăşenia. Povestea asta cu fructele s-ar fi dorit - cel puţin asta era ideea la nivelul UE - să stimuleze şi producătorii locali. Adică, mărul din şcolile din Galaţi să fie adus din livezile de la Lieşti, Matca, Munteni, că - slavă Domnului! - încă se mai fac mere în judeţul nostru.
Toată povestea ţine, însă, până la procesul de achiziţie publică. Că mărul e din Galaţi sau adus din Polonia (unde eventual producătorul mai primeşte şi o primă pentru export) nu prea contează. Când începi să pui pe hârtie cam ce condiţii ai de îndeplinit - sortare, spălare, ambalare, depozitare, distribuţie - apetitul producătorilor locali pentru a participa la licitaţii se risipeşte.
Dar cum necunoscute sunt căile originalei noastre economii de piaţă, în Galaţi, de exemplu, contractul pentru distribuţia merelor în şcoli este câştigat de o firmă… producătoare de mobilă. Cel puţin ca principal domeniu de activitate. E adevărat că are doar doi angajaţi, a şi ieşit pe minus în afaceri, dar a venit la licitaţie cu "preţul cel mai scăzut". În fine, vorba vine cel mai scăzut, pentru că, la vreo 6 lei/kg, mai bine te duci şi iei cu jumătate de preţ de la supermarket.
Totuşi, cine va aduce merele? Cel mai probabil, firma care a câştigat contractul va merge şi ea mai departe şi îl va… subcontracta. De această dată, poate unui mare importator de mere, de exemplu, pentru că nici acest domeniu nu duce lipsă de "băieţi deştepţi".
Şi uite aşa, pe masa elevilor din Galaţi au şanse mai mari să ajungă merele din Polonia decât cele din livezile din judeţ. Dar, nu-i aşa, e o afacere win-win: unul câştigă licitaţia, altul furnizează merele, altul le distribuie. Merele de Galaţi? Ce contează, şi aşa nu prea are cine să le culeagă… Că "preţul cel mai mic" este la stat adesea mai mare decât cel din supermarket? Nici asta nu contează. Nu o fi moral, dar dacă e legal, hoţul neprins e negustor cinstit!
