Capitalism de cumetrie mioritică

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un om are o problemă. Aparent, problema sa e minoră, pentru că îi creează dificultăţi doar lui. A încheiat, legal, relaţiile de muncă cu sigurul său angajat şi vrea să termine anul economic curat ca lacrima din punct de vedere financiar.

Dar, la Finanţe, ca să-şi plătească dările, are nevoie de un act scris că nu mai are angajat. Care act trebuie luat de la ITM. Care ITM nu ştie când are timp să-l dea, plus că mai cere şi bani pentru o adeverinţă. Drumuri, rugăminţi, discuţii şi timp pierdut, care pe om îl costă nervi şi bani. O problemă strict personală, veţi spune.

Dacă priviţi lucrurile numai din punctul de vedere al persoanei în cauză. Dacă măriţi puţin cadrul imaginii, veţi vedea că e o problemă de sistem. Instituţiile ar trebui să regleze între ele astfel de dovezi, să-şi rezolve problemele fără a-i mai jupui pe contribuabili şi fără a-i mai pune pe drumuri.

Însă, la noi, instituţiile sunt cele care dirijează, nu individul la dispoziţia căruia ar trebui să fie ele. Judecând astfel lucrurile, problema devine majoră. Taxele şi impozitele sunt nenumărate şi în loc să fie uşurată încasarea lor, guvernanţii vechi şi noi adaugă alte hârtii, alte plăţi, alte piedici în calea oricărei iniţiative.

Funcţionarul de după birou sau ghişeu e mereu ocupat şi mereu nervos. În era comunicaţiilor rapide şi a softurilor inteligente, tot hârtia cu semnătura şi ştampila sau prezenţa personală pentru a-ţi dovedi existenţa sunt pietrele de hotar ale relaţiei dintre individ şi stat.

De aceea ne împotmolim şi în nebunia asta cu alegerile. Pentru că un sistem inteligent de verificare a unicităţii voturilor, de altfel existent, din moment ce partidele l-au folosit, nu este pus în practică la momentul alegerilor. Se preferă tonele de hârtie, număratul foaie cu foaie şi arătatul cu degetul.

România se zbate în noroiul provocat de comunişti. Iată unul dintre argumentele cu care un cititor motivează nevoia de Traian Băsescu. Pe care o să-l şi aibă, opinia mea, pentru că alegerile astea nu vor fi repetate.

Cum n-au fost nici unele dintre alegerile desfăşurate între 1989 şi 2009. Cu toate zvonurile, dovezile şi discuţiile legate de ele. Lăsând deoparte viciul de argumentaţie, pentru că nu schimbi o ţară viciată de relaţia cu sistemul comunist folosind tot un personaj care s-a format în acest sistem, tarele comunismului sunt reale în toate domeniile.

Poate că fără Iliescu am fi fost altfel, cu siguranţă că fără compromisurile iniţiale din ceea ce unii numesc revoluţie şi alţii lovitură de stat sau pur şi simplu deranj, ne-ar fi fost mai bine.

Dar, dacă duc raţionamentul până la capăt şi mai iau drept bun şi faptul că rezistăm doar datorită celor care muncesc în străinătate şi trimit bani acasă, că România e plină de comunişti şi lichele, de laşi şi oportunişti, că Rusia ne pândeşte de după uşa Răsăritului şi Europa ne poate civiliza prin simpla noastră admitere în Uniune, ar trebui să trag concluzia că cel mai bine ne-ar fi nouă într-o Românie fără români.

Ambele exemple, şi cel cu adeverinţa şi cel cu noroiul comunist duc într-un singur loc. Suntem o ţară de oameni nemulţumiţi, care se împiedică mereu unii de alţii.

Pentru că trăim într-un stat care, după două decenii de libertate, visează încă la liniştea paternalistă a sistemului în care fiecăruia trebuie să i se dea după trebuinţe, iar el trebuie să ofere după posibilităţi. Iar dacă nu le are, poate să şi stea la umbră să aştepte para mălăiaţă.

Ei bine, vremea aşteptării a cam apus. Nici sistemul de legi, nici cel de relaţii din societatea românească nu mai fac faţă.

Şi dacă ne mai lamentăm mult, în loc să punem umărul la schimbarea lor, nu comunismul ne va dovedi, ci propriul nostru capitalism de cumetrie mioritică.

Citit 826 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.