Când am publicat un caz umanitar, e vorba despre un băiat bolnav de leucemie, o bătrână de aproape 80 de ani a venit la redacţie să aducă din pensia ei de 400 de lei o sută pentru a contribui la tratamentul bolnavului.
Zilele trecute s-a scris despre o familie cu probleme şi doi copii pentru care Moş Crăciun e doar o poveste. O tânără s-a dus şi le-a cumpărat ghetuţe, iar în magazin, povestind despre ce este vorba, a adăugat la cadoul ei pe cel al vânzătoarei, care s-a hotărât pe loc să contribuie şi ea cu ceva.
Una dintre cele mai dureroase amintiri ale unei prietene este cea în care a ţinut în braţe un copil bolnav de SIDA. Uneori, încercarea de a ajuta devine o povară prin simplul contact cu o lume care văzută de departe pare doar dureroasă, pipăită dinăuntru devine obsedantă, ca un coşmar.
O cunoştinţă îşi face planuri de transport al unei cantităţi serioase de cărţi şi hăinuţe pentru o asociaţie care se ocupă de copii cu probleme. Apropierea Crăciunului trezeşte în noi un soi de beţie a dăruirii, nevoia de a fi buni măcar acum, cel puţin pentru cei care, în restul anului, nu au timp pentru gesturi frumoase sau acte de caritate.
Nu toţi au ţinut post, nu toţi au posibilităţi materiale care să le permită luxul de a-şi rupe de la gură pentru a bucura un străin, dar aproape toată lumea simte că e un timp al dărniciei şi bunăvoinţei, de parcă Cel de Sus îi bate pe umăr pentru a le reaminti că sunt oameni.
Într-o lume paralelă, dar tot lume, se fac baluri de caritate, se vând brazi de argint pentru a strânge fonduri pentru aşezăminte speciale, se fac licitaţii de haine scumpe, tot pentru a aduna bani, sau se trag la tombolă maşini şi case.
Darurile, fie că vin din pensia infimă sau din profitul unei afaceri consistente, tot daruri se numesc şi închid un cerc al omeniei de care avem nevoie pentru a ne simţi împreună.
Numai în lumea politică nu se simte nici boare de Sărbătoare. Alegerile par să fi secătuit de fonduri şi de suflet partidele, indiferente acum până şi la apropierea Crăciunului.
Nu sunt în stare să se raporteze la el decât ca la un liman până la care trebuie terminate negocierile, trebuie găsit un guvern, trebuie plătite nişte obligaţii în posturi şi funcţii.
Crăciunul a devenit doar un jalon în timp, o proiecţie a zilelor libere când nu se mai pot pune semnături pe hârtii şi nu se mai pot realiza majorităţi palpabile.
În loc să-i găseşti pe liderii partidelor sau pe guvernanţi printre cei care caută Crăciunul în locurile unde acestuia îi e greu să ajungă, ei toacă seară de seară doar aria râncedă a adversităţii şi neînţelegerilor.
Străzile lucesc din becuri de criză şi brazii de metal fac dureroasă atingerea unei mâini de copil. Însă oamenii se îngrămădesc în jurul lor de parcă ar emana căldură.
Nevoia de reînnoire, de bunătate, de prietenie şi frumuseţe există. Cu toată teama, panica, sărăcia sau neputinţa adunată de-a valma an după an. Mai există viaţă după politică şi omenie dincolo de ea, în cele mai neaşteptate locuri.
Trebuie doar lăsată să-şi urmeze cursul.
