Un învăţământ în care doar diploma e scopul

Evaluaţi acest articol
(25 voturi)

La sfârşitul săptămânii trecute, am avut parte de una dintre cele mai ciudate reclamaţii pe care le-am primit spre rezolvare în cei peste 20 de ani de când scriu la ziar. De fapt, omul venise cu o problemă de tot bun-simţul, numai că, fiind sigurul om pe care l-am auzit să fi întreprins un asemenea demers, într-o societatea în care valorile sunt inversate, normalitatea sa a devenit şocantă chiar şi pentru mine.

Omul, cu tâmple albe şi job la privat, venise să se plângă de faptul că în urmă cu vreo trei ani s-a înscris la o şcoală postliceală organizată de un liceu gălăţean. Specializarea i se păruse interesantă şi spera să se aleagă cu ceva cunoştinţe utile. Numai că lucrurile nu au stat aşa. Cursurile nu se ţineau cu lunile, pentru că elevii, seralişti, nu prea mai aveau chef de ele, mulţumindu-se să înveţe pentru examene după hârtiile trase la xerox de profesori. Nici când s-a pus problema practicii, liceul nu a organizat nimic. I s-a spus să se descurce singur cum poate. Chiar dacă nu se plăteau cursurile, gălăţeanul s-a simţit cumva "furat" de cei de la liceu. "Mi-au promis că mă vor învăţa ceva şi nu m-am ales cu nimic. Toată acea armată de profesori e plătită de stat ca să-mi dea mie şi celorlalţi cursanţi diplome fără nicio acoperire?", se întreba retoric omul care, precum un don Quijote al vremurilor noastre s-a pornit să lupte cu sistemul. S-a plâns la conducerea liceului, s-a plâns la Inspectoratul Şcolar, însă, spre surprinderea lui, au apărut şi tabele cu elevii care au făcut practică. Supărat, a depus plângere la Parchet, susţinând că toate acele hârtii erau de fapt falsuri în acte. Instanţa i-a dat a doua oară soluţie nefavorabilă, pentru că faptele descrise acolo nu se încadrau la capitolul respectiv de lege. Îi explic că, fiind destul de vechi, lucrurile nu mai pot fi dovedite. Nici elevii, nici profesorii nu ar recunoaşte că şi practica, şi orele, s-au ţinut pe sărite. "De ce să nu vrea să spună adevărul? La ce-ţi trebuie, domnule, nişte hârtii, când tu nu ştii să faci nimic din ceea ce scrie pe ele?", vine tirul întrebărilor dinspre omul dezamăgit. Răspunsul îl ştie toată lumea şi e acceptat ca normalitate, deşi e într-adevăr scandalos: pentru că, din păcate, cei mai mulţi nu mai vin la şcoală ca să înveţe într-adevăr ceva, ci să primească nişte diplome, care să le asigure, pe viaţă, un post călduţ la stat. Că la privat, iar e clar, nu te ține nimeni dacă nu știi meserie, poți să ai diplome cât casa.

Citit 1660 ori Ultima modificare Luni, 25 Martie 2019 23:20

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.