Populat masiv în perioada industrializării comuniste, Galaţiul pare să fi intrat, în ultimii 30 de ani, pe o pantă descendentă, ce nu duce decât din rău în mai rău. Cu o industrie masacrată fără scrupule după Revoluţie, fără o economie conexă care să ofere alternative şi cu administraţii locale corupte şi fără viziune, oraşul-port la Dunăre a devenit locul de pornire al unui adevărat exod. Doar între 2011 şi 2016, peste 6.600 de tineri gălăţeni aflaţi în căutarea unei vieţi noi au părăsit judeţul în care s-au născut pentru a se muta în Bucureşti sau în Ardeal, potrivit Institutului Naţional de Statistică. Lor li se adaugă alte câteva mii de gălăţeni care şi-au luat rămas-bun nu doar de la Galaţi, ci şi de la România, plecând pe termen lung, poate pentru totdeauna, peste hotare. Dramatic este că vorbim despre un proces demografic de amploare aflat în plină desfăşurare. În ultimii ani, fenomenul migraţiei din Galaţi către alte zone ale ţării se amplifică neîncetat.
Aşa cum este şi normal, majoritatea celor plecaţi sunt tineri. Rămân în urmă persoanele aflate în pragul bătrâneţii şi indecişii. Cu o populaţie îmbătrânită şi cu o natalitate aflată la cote minime, nu este de mirare că numărul deceselor îl depăşeşte cu mult pe cel al nou-născuţilor. Datele din ultima lună a anului trecut, publicate de Direcţia Judeţeană de Statistică, arată că în Galaţi au fost doar 368 de născuţi-vii, faţă de 672 de persoane decedate. Nu avem de-a face cu o situaţie particulară, ci sunt cifre care se repetă de la o lună la alta.
Deşi statisticile sunt la doar un click distanţă, autorităţile locale nu par să facă nimic pentru a încerca măcar o încetinire a fenomenului, fie prin investiţii bine gândite, fie prin deschiderea terenului pentru investitorii privaţi. Comportamentul aleşilor locali denotă nu doar un servilism nedisimulat faţă de mai marii pe linie politică, ci şi o gravă lipsă de preocupare pentru viitorul comunităţii care i-a ales.
O populaţie îmbătrânită înseamnă automat o nevoie crescută de servicii medico-sociale, domeniu în care iarăşi suntem descoperiţi. Mai mult, lipsa investiţiilor şi a unei viziuni de dezvoltare pe termen lung nu fac decât să îi descurajeze pe tinerii rămaşi încă aici să devină părinţi.
