Pe nesimţire nu cere nimeni taxă

Evaluaţi acest articol
(20 voturi)

Ne dorim o ţară civilizată, curată şi cât mai frumoasă. Cerinţa este simplă şi normală într-un stat european al anului 2019. Din păcate însă, printre noi trăiesc oameni care, deşi îşi doresc acelaşi lucru, se comportă ca într-o ţară din lumea a treia. Există, în anul de graţie 2019, oameni care refuză să facă câţiva paşi în plus pentru a-şi arunca gunoiul la container, aşa că lasă punga cu resturi menajere în tronsonul blocului sau la colţul scării, pe principiul că oricum trece Ecosalul sau femeia de serviciu pe acolo. Da, femeia de serviciu primeşte un salariu, dar nu pentru a duce punga ta la gunoi, ci pentru a mătura şi spăla scara în care locuieşti. Da, se plăteşte o taxă destul de mare pentru salubritate, taxă care este inclusă în impozitul anual încasat de Primărie, dar asta nu îţi dă dreptul să arunci gunoiul unde vrei tu. Şi asta pentru că şi noi, restul locuitorilor acestui oraş, careplătim aceeaşi taxă ca tine, avem dreptul să nu ne împiedicăm de punga ta de gunoi.

Tu, cel care, de lene sau din comoditate, refuzi să ţii în buzunar o hârtie pentru a o arunca la primul coş stradal, aşa că îi dai drumul pe jos, pe stradă, trebuie să ştii că civilizaţia din oraşul în care locuieşti ţine şi de tine. Un astfel de specimen, recent venit din străinătate, a avut tupeul să îşi arunce pachetul de ţigări pe jos, doar câţiva metri distanţă de un coş. Întrebat de ce a făcut asta, „domnul” a răspuns senin că şi cei de la Ecosal trebuie să aibă activitate, că doar încasează salariu. Oare aşa face şi în ţara în care munceşte? Iar astfel de oameni se înmulţesc şi îi învaţă şi pe moştenitori să se comporte la fel.

Aceşti oameni merită să fie amendaţi, iar amenda să fie consistentă, să o ţină minte, astfel încât data viitoare să nu mai arunce pe jos nici măcar o bucăţică mică de hârtie.

Probabil că tot cu amenzi uriaşe îi vom dezvăţa de aruncatul pungii cu gunoi la colţul blocului şi pe „bizonii” de oraş care vor civilizaţie, dar nu ştiu cum să se comporte civilizat.

În România amenzile există, dar sunt mult prea mici pentru a-i putea civiliza pe aceşti oameni care doar vor să aibă un oraş curat, dar nu fac nimic pentru a-l avea. Şi, din păcate, la noi în ţară nu s-a inventat încă o taxă pe nesimţire.

Citit 1499 ori Ultima modificare Duminică, 21 Aprilie 2019 16:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.