Mai sunt doar două, trei zile până când, la Sibiu, va începe summitul european la care se va discuta despre viitorul UE. Este, fără îndoială, cel mai important eveniment diplomatic găzduit de România de la summitul NATO de la Bucureşti, din 2008, până în prezent.
Privind în urmă, ne dăm însă seama cât de puţini anticipau, la întâlnirea ce ar fi trebuit să consolideze structura geopolitică şi geostrategică a Alianţei Nord-Atlantice, turnura dramatică pe care avea să o ia Europa, în doar câteva luni, odată cu izbucnirea războiului dintre Georgia şi Rusia. Moscova începea, pe cale militară, să rescrie frontierele Europei, chiar dacă nimeni nu mai credea că aşa ceva ar mai putea fi posibil în „civilizatul” secol XXI...
Acum, la Sibiu, liderii europeni sunt chemaţi să schiţeze, fie şi informal, un plan pentru viitorul Uniunii. Un viitor tot mai tulbure, în condiţiile în care, în prezent, spaţiul comunitar este tot mai contaminat de "populismul de consum" - naţionalism, xenofobie, euroscepticism, sub toate formele şi "culorile" politice. În statele din vest predomină discursul anti-imigraţionist şi anti-globalist ce vrea să imprime ideea unei Europe „sub asediu”, în Europa de Est populismul reciclează vechile idei privind „puterile străine” care ar vrea să aducă pe capul nostru tot felul de nenorociri, începând de la „E-uri”, până la… legile Justiţiei. Prea puţini iau în serios avertismentele privind astfel de diversiuni, unele care, în ultimă instanţă, delegitimizează tocmai fundamentele UE. În amorţire, lumea pare a uita că democraţia nu este un dat natural, iar reacţiile politice, electorale, sunt tot mai viscerale şi mai puţin bazate pe raţiune, crezuri şi valori.
Prin urmare, la Sibiu, poate că n-ar fi rău ca liderii europeni să se întrebe cum le pot reaminti cetăţenilor de ce este nevoie de o Uniune. A vorbi despre „pace”, „solidaritate”, „prosperitate”, în UE, a devenit aproape ceva desuet pentru generaţiile care n-au cunoscut nici războaie, nici foamete sau persecuţii politice sau religioase. Democraţia nu ne-a adus, însă, un reconfortant „sfârşit al istoriei”. În fapt, coşmarul UE este că, uitându-ne trecutul, am ajunge la un moment dat să ne repetăm istoria. O istorie cu pasaje atât de întunecate, încât până şi un Brexit ar păli în importanţă.
