Un pas, sperăm, cu dreptul

Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

De prea multe ori, proiecte urbanistice aparent ambiţioase au fost "rezolvate" fără o consultarea temeinică. Viitorul concurs pentru adoptarea unor soluţii urbanistice asupra Falezei pare bine organizat, iar lista juriului pentru proiectele secretizate depuse spune destul de mult!

Faleza are nevoie de stabilitate, dar şi de o "faţă" atractivă, de oraş cu pretenţii, cu atracţii şi eleganţă. Dacă şi înainte de ´89 au venit pe Faleză arhitecţi şi peisagişti din Capitală, şi acum juriul aduce destui specialişti de la Bucureşti. Lista, publică pe portalul Primăriei, e lungă. Trecem de obligatoriul arhitect şef - dr. Dragoş Horia Buhociu (fost profesor la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" Bucureşti, implicat în proiecte de arhitectură şi urbanism în ţară, în Franţa şi SUA; "raportul" său ulterior, publicat pe Facebook, a fost însă şi criticat de unii gălăţeni, nemulţumiţi pe drept de cum arată în continuare oraşul la care totuşi se lucrează mai vizibil decât până acum) şi ne oprim la preşedintele Asociaţiei Profesionale a Urbaniştilor din România, membru în Consiliul Superior al Registrului Urbaniştilor din România, conf. dr. arh. Gabriel Pascariu, de la Registrul Urbaniştilor din România - cu peste 30 de ani în urbanism, amenajarea teritoriului şi dezvoltare regională, autor şi coautor de studii, cercetări şi proiecte de planificare spaţială şi consultant sau membru în echipe de proiect în domeniul dezvoltării regionale, al dezvoltării economice locale şi planificării strategice. Sau conf. dr. arh. Cristina Enache, de la Universitatea "Ion Mincu", director Departament Proiectare Urbană şi Peisagistică - alt "ochi" obişnuit cu proiecte demne de o capitală (că tot s-a dorit cândva acest statut şi pentru Galaţi). Sau prof. dr. Cătălin Fetecău, cel care a condus, în calitate de decan, câteva proiecte interesante la universitatea de stat (ultima tabără de sculptură în metal "s-a înecat la mal" însă). Mediul de afaceri este reprezentat de Oana Caraman, şef Serviciu Investiţii şi Mentenanţă la Damen Shipyard Galaţi (profit să reiterez acum şi îndemnul către firma olandeză de a se implica în amenajarea unui Muzeu gălăţean al Marinei!). Îl avem şi pe lect. dr. arh. Andrei Mitrea, tot de la "Ion Mincu". Şi, nu în ultimul rând, din societatea civilă, absolvent la Istorie, pe Ciprian Ciocan, fondatorul Asociaţiei "Mila 80", cu o activitate generoasă în slujba urbei, cum ar fi iniţierea unei hărţii electronice a clădirilor de patrimoniu!

Să sperăm că şi proiectele vor fi pe măsură!

Citit 1528 ori Ultima modificare Joi, 01 August 2019 16:54

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.