Tăvălugul ororilor petrecute în micuţul Caracal atrage după sine un circ care ar putea avea, la rându-i, numai de dăunat societăţii. În vâltoarea declaraţiilor şi părerilor răzdezbătute la televizor sunt afectaţi grav doi piloni care ar trebui să susţină sănătatea poporului: siguranţa publică şi, mai nou, educaţia.
Cel puţin în aparenţă, două zone de forţă care ar trebui să dea siguranţă şi viitor societăţii, sunt puternic bombardate în urma dramelor petrecute şi ieşite în spaţiul public din micuţul orăşel. Caracalul, cel mai des pomenit în contextul unui banc nu tocmai flatant, scoate la iveală nu doar slăbiciuni grave de sistem, dar şi lăcomia furibundă cu care dispariţia unor copile şi posibil uciderea acestora sunt exploatate pe post de capital politic.
Este de prisos acum să mai spunem în ce hal sunt denominate instituţiile statului care ar fi trebuit să gestioneze răpirile şi să se implice spre soluţionarea acestora cu final fericit. Corupţie şi incompetenţă au fost cuvintele cu care au fost titrate cel mai frecvent informaţiile, mai mult sau mai puţin verificate, privitoare la cazurile Luizei şi Alexandrei. Împrejurările care au dus la aceste concluzii nu sunt de ieri, de azi şi reprezintă consercinţele hăcuirii unui sistem de importanţă naţională. Angajarea incompetenţilor pe pile şi relaţii, promovarea pe criterii de cumetrie şi afinitate, blocarea profesioniştilor sau crearea unei aparente facilităţi ca aceştia să plece din activitate în plină forţă, cu pensii egale cu salariul, proasta manageriere a serviciilor şi aşa mai departe.
Toate cu concursul şi acceptul mut al guvernanţilor, aceeaşi care astăzi se bat în declaraţii. Să cadă capete, de parcă asta ar fi soluţia. Nu capul face munca de jos nici la poliţie, nici la procuratură şi nici în educaţie. Cel mult, poate da nişte decizii, care, din păcate, de multe ori sunt total rupte de realitatea din teren. Dar capul se poate supune şi face aparenţa jocurilor, aşa cum poate reieşi din cel mai recent act de decapitare ministerială a şefei de la Educaţie. O afirmaţie care poate nu ar fi trebuit să iasă din gura unui ministru în spaţiul public, referitoare la felul în care a fost educată la vremea ei să se ferească de rele a fost pretextul perfect pentru a fi trimisă la plimbare. Ceasul rău, pisica neagră, nu mai contează ca în urmă rămâne un sistem, guvernat de un minister autor al unor experimente discutabile. Chinuită cu reforme, Educaţia a rămas fără şef. Unul care nu a vrut să prelungească vacanţa de vară pentru a-i mai ferici puţin pe patronii din turism, care nu a pus osul la revitalizarea transportului interjudeţean şi care, mai nou, nici nu ştie când şi pentru ce să îşi ţină gura.
