În 1991, artistul german Ewerdt Hilgemann realiza la Galaţi o sculptură în metal pe care a numit-o „Omagiu lui Brâncuşi”. Iniţial, opera urma să fie amplasată în zona Potcoava de Aur, pentru a-i asigura o vizibilitate maximă. Timp de 28 de ani însă, „Omagiul” nu a fost pus niciodată în valoare. Sculptura a fost abandonată undeva la capătul falezei Dunării, la Trecere Bac, fiind mâncată de rugină.
Timp de aproape trei decenii, opera pe care sculptorul german a lăsat-o cadou Galaţiului a fost ignorată de autorităţile locale. Abia în 2016, odată ce „Viaţa liberă” a readus în discuţie soarta incertă a „Omagiului”, Primăria a făcut primii paşi timizi pentru mult aşteptata „punere în drepturi”.
Acum însă a devenit evident că acolo unde autorităţile s-au bâlbâit sau nu au făcut nimic, timpul a lucrat fără încetare. Din cauza abandonării sale în bălării timp de aproape trei decenii, sculptura este vizibil afectată de rugină, oţelul fiind puternic corodat. În ciuda evidenţei triste, autorităţile intenţionează să plătească 30.000 de lei, fără TVA, pentru o expertiză tehnică. La final, este foarte probabil ca opera să nu mai poată fi urcată pe un soclu, aşa cum plănuia, anul trecut, Primăria Galaţi.
Pentru Galaţi şi pentru gălăţeni, pierderea este uriaşă, chiar dacă greu de cuantificat. Sculptorul Ewerdt Hilgemann este un artist extrem de apreciat în multe ţări. Lucrări de-ale sale au fost şi sunt expuse la loc de cinste, în expoziţii temporare sau în mod permanent, în oraşe din SUA, Germania sau Olanda. Oricât de mare ar fi valoarea estetică a unei opere de artă, este nevoie de public care să guste şi să înţeleagă arta, pentru ca opera respectivă să fie apreciată sau, de ce nu, criticată. Dând la o parte vălul de ipocrizie, trebuie să subliniem că nivelul cultural al societăţii româneşti este unul minim. Citim cel mai puţin dintre europeni, de unde şi vânzările foarte modeste de carte şi librăriile pe cale de dispariţie. Expoziţiile artistice nu sunt gustate de publicul român, pentru că „arta nu ţine de foame”. În universităţi, plagiatul şi nepotismele au fost şi sunt încurajate, ajungând să devină norma, şi nu excepţia.
În acest context, nu este chiar de mirare că sculptura „Omagiu lui Brâncuşi” a fost distrusă, prin indiferenţă, chiar sub nasul gălăţenilor cărora artistul le-a dăruit-o. Fără ca nimănui să-i pese suficient de mult, încât situaţia să fie schimbată.
