Greu cu economia la deal!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Devine din ce în ce mai greu să fii întreprinzător privat în perioada pe care o traversăm.

Dincolo de dificultăţile inerente unei crize economice – asigurarea comenzilor, găsirea de clienţi noi, menţinerea celor deja existenţi, optimizarea ofertei etc – semnalele care vin dinspre bănci şi piaţa financiară sunt din ce în ce mai confuze, mai amestecate. 

Practic, nu mai poţi lua de bună nicio informaţie din acest sector, nesiguranţa fiind cuvântul de ordine.

Ce plan de afaceri să mai faci, cum să te mai orientezi, când nici specialiştii nu-ţi pot explica de ce reacţionează piaţa într-un anumit fel, care este trendul pentru anul în curs, cam la ce nivel va ajunge euro până la sfârşitul anului şi altele asemenea. 

În principiu, pentru a putea depăşi cu bine criza, România are interes să sprijine exportul.

Cu alte cuvinte, chiar cu riscul de a nu tempera suficient inflaţia, trebuie să nu lase ca leul să devină prea puternic în raport cu euro, sarcină care, evident, aparţine Băncii Naţionale a României. 

Cu toate acestea, recent, Cristian Popa, viceguvernatorul BNR, declara că nu ştie de unde vine aprecierea din ultima vreme a leului, susţinând că nu sunt motive pentru o întărire puternică a cursului.

Păi, să ne ierte Dumnezeu, dacă nu ştie viceguvernatorul BNR, cine ar trebui să ştie? Şi pe cine se presupune că ar trebui să mai credem? Că nu ştiu buticarii cum e cu evoluţia cursului de schimb al monedei naţionale, e una.

Că nu ştim noi, ziariştii (deşi nu o dată mi-a fost dat să citesc analize mai pertinente în presa de specialitate decât am văzut în rapoartele BNR), mai treacă meargă.

Dar să fii ditamai al doilea om din BNR şi să declari că nu-ţi explici un fenomen pe care se presupune că ar trebui să-l controlezi, e deja prea mult! 

E aproape imposibil, în aceste condiţii, să mai faci vreo previziune sănătoasă pentru jumătatea anului, d-apoi pentru finalul lui.

Dacă analiştii români avansau un nivel al euro de 3,9 – 4,1 lei, estimările ING, recent revizuite, arată, pentru jumătatea acestui an, un curs de schimb de 4,40 lei/euro.

Diferenţa este semnificativă. În plus, dinspre bănci, veştile cu adevărat bune în ceea ce priveşte dobânzile la credite se lasă încă aşteptate.

Radu Crăciun, Chief Investment Officer al Eureko România, declara pentru Forum Invest că un trend mai puternic de scădere a dobânzilor, atât la credite cât şi la depozite, va fi simţit începând cu trimestrul al treilea din acest an.

Cu alte cuvinte, pentru credite avantajoase, firmele mai au de aşteptat. În orice caz, şi aici lucrurile sunt, pentru moment, uşor confuze. Dinspre leu, vin semnale că dobânzile la credite vor scădea.

Cel puţin aşa a declarat, recent, Radu Graţian Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor.

În schimb, la euro, e posibil ca acestea să crească, în opinia aceluiaşi specialist, care apreciază că dobânda de bază, pe care o ţine acum la un anumit nivel Banca Centrală Europeană, este la un minim istoric şi, probabil, va creşte.

Pentru oamenii de afaceri forţaţi să facă un plan de afaceri în euro, perspectivele sunt, pe moment, în ceaţă.

După ce, anul trecut, măsurile luate de guvernanţi – vezi impozitul forfetar, de exemplu – au pus la pământ, cu preponderenţă, firme româneşti, spre bucuria concurentelor străine, anul acesta măsuri ferme de încurajare a afacerilor autohtone se impun, dacă se doreşte să ieşim din criză cu ceva firme rămase pe picioare.

Dar, în condiţiile în care nici oficialii BNR nu pot (sau nu vor) să explice lucruri fundamentale, precum evoluţia cursului de schimb leu/euro, cum poţi să-ţi mai pui nădejdea, ca întreprinzător român, în vreo strategie de revigorare a economiei?

Citit 764 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.