La Palatul Cotroceni răsună maneaua

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pentru 99 la sută dintre români este foarte bine, şi asta pentru că manele sunt din belşug, ba chiar fără număr, fără număr, fără număr. Restul să sufere, în orice poveste cineva trebuie să piardă.

România devine astfel o ţară de oameni fericiţi, şi asta nu o spun eu, o susţine chiar preşedintele ţării, Traian Băsecu, grăind că "la 99 la sută dintre români le plac manelele".

Nu pot spune decât că ador scălâmbăiala politică, însă mă refer aici la episoade hazlii cum ar fi congresul PSD, plecarea lui Miki Şpagă din acelaşi partid, prezenţa lui Ludovic Orban lângă o chitară Fender sau istoria ascensiunii în politică a unui pedelist intitulat don` Costel.

Atunci când vine însă vorba de consideraţiuni socio-muzicale venite de la cel mai mare dregător al neamului mi se furnică tălpile şi mă ia cu fiori reci  pe şira spinării.

Mai mult decât atât, mă chinuieşte o spaimă amestecată cu incertitudine şi nu ştiu dacă să mă situez  de partea câştigătorilor mulţi, sau a pierzătorilor puţini, încăpăţânaţi şi condamnaţi acuş la linşaj public.

Din prima aş spune că nu! Nu, domnule, nu îmi plac manelele, le detest şi le consider nişte porcării!

Dar dacă apar pe YouTube imagini filmate de la nunta mea când ţopăiam ţinându-mă de gât cu nunul mare în timp ce, în boxe, talentul frângea pieziş glasul lui Nicu Paleru...?

Apoi îmi trece prin cap să spun că-s manelist şi să intru în felul ăsta în rândul lumii, să-mi dispară toate temerile. Nici aşa nu e bine, pentru că mi s-ar părea că mi-am pierdut timpul căutând folkişti pe panourile folosite până nu de mult pentru panotaj electoral.

Mai cred că toţi maneliştii deghizaţi care lipeau până mai ieri gumă sub scaunele de la operă sau care aruncau priviri tâmpite pe simezele vreunei expoziţii au să se lepede acum de pasiunile pe care nici măcar ei nu le înţelegeau şi au să îşi tragă ecusoane cu Guţă, postere cu Adi Minune şi ring-tonuri cu Florin Salam.

În acelaşi timp sunt de părere că se află în pericol adevăraţii manelişti, cei cu sânge albastru, iar frica mea e îndreptăţită de faptul că mai toţi neaveniţii au să se declare acum manelişti, or pentru ca să ajungi aici trebuie muncit din greu la spart tone de seminţe şi la înghiţit bere din pet.

Şi toate astea pentru că într-un context sensibil, când venise vorba despre ţigani, preşedintele României a scos porumbelul ăsta cu maneaua.

Mă întreb dacă n-ar fi fost mai simplu ca Traian Băsescu să fi spus aşa: la 99 la sută dintre români le place Johnny Răducanu. N-ar fi greşit deloc.

Decât evident, la partea cu gramatica, dar asta e deja altă poveste.

Citit 711 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.