De la ecologie la economie

Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Prinşi în intrigile noastre cu iz dâmboviţean, cam trec pe lângă noi unele dintre temele care ar putea, cu adevărat, să ne influenţeze pe termen lung. De exemplu, nu prea s-a vorbit la noi – nici la nivel politic, administrativ şi chiar al societăţii civile, de Pactul Ecologic European, care are drept obiectiv ajungerea până în 2050 la o economie neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon.

Problemele de mediu, mai ales abordate în „aerul rarefiat” al instituţiilor europene, nu este neapărat unul care să ţină „pagina întâi” a agendei publice, însă dincolo de această, aparent cel puţin, indiferenţă naţională, maşinăria comunitară merge înainte. Iar miza este, în fapt, una uriaşă, pentru măsurile care din acest Pact se vor aplica, în fapt, în economie!

Galaţiul, mai ales prin industria siderurgică, va fi în „linia întâi” a acestui demers european pentru reducerea emisiilor de carbon. Iar dacă la nivel instituţional Pactul Ecologic European e mai degrabă la capitolul Diverse, în combinat se fac deja planuri pentru o reconversie tehnologică, precum anunţata investiţie într-un cuptor cu arc electric sau folosirea unor energii regenerabile. Dar, fie şi aceste condiţii, combinatul nu va fi decât „vârful icebergului” dintr-o economie ce nu pare tocmai pregătită să facă faţă unei revoluţii tehnologice în materie de mediu. O astfel de (r)evoluţie presupune spirit antreprenorial, tehnologii avansate, programe de stimulare a mediul de afaceri orientat spre crearea de locuri de muncă „verzi” sau reconversia industriilor croite după modelul tradiţional.

Din păcate, nu prea se vorbeşte despre toate acestea, Executivul – ce a mai rămas din el – pare prins mai mult cu gestionarea deficitelor, iar „mofturile” astea cu reducerea emisiilor de carbon sunt, parcă, din alte sfere. CE a anunţat că şase regiuni din România, printre care şi Galaţi, ar urma să beneficieze de 750 milioane de euro din Fondul pentru Tranziţie Echitabilă. Dar cum banii nu-i bagă nimeni în traistă, va fi nevoie de programe, de proiecte. Iar la acest capitol, cu absorbţia, nu am stat niciodată prea bine. Dar poate acum, că se schimbă… mediul, vom gândi mai limpede şi se va schimba ceva şi în strategiile pe termen lung.

Citit 1579 ori Ultima modificare Marți, 03 Martie 2020 18:36

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.