Degeaba sunt tribunele goale, dacă autobuzele sunt pline

Evaluaţi acest articol
(24 voturi)

Până acum câteva săptămâni, mulți dintre noi gândeam că în povestea asta a răspândirii coronavirusului este multă exagerare, chiar isterie, însă modul extrem de rapid în care se răspândește, cât și aria extinderii arată tot mai evident că treaba e serioasă rău. Ieri, în jurul prânzului, a venit și vestea pe care nu credeam că o voi auzi, se interzic toate manifestările sociale cu mai mult de 1.000 de persoane. Manifestările cu mai puţini participanţi se pot organiza, dar numai cu aprobările speciale, responsabile de decizii fiind autorităţile locale. O astfel de limitare pare foarte ciudată. De ce, dacă sunt 500 de persoane în acelaşi loc, este mai mic riscul de contaminare decât dacă sunt 1.001? Ori închizi porţile complet, ori laşi liber fără limită, evident, dacă Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică consideră că nu sunt riscuri. 

Cel mai afectat domeniu este cel sportiv, acolo unde de regulă sunt evenimentele cele mai populare, cu participarea cea mai numeroasă. Prima care a reacţionat a fost Federaţia Română de Fotbal, care a comunicat că absolut toate meciurile din competiţiile organizate de acest for se vor disputa cu porţile închise, fără spectatori. Un meci, apoi şapte din Serie A, prima ligă italiană, iată că, din păcate, tribunele goale au ajuns realitate şi în România.

Aşteptăm reacţiile celorlalte federaţii, pe plan local în special pe cea de la volei, pentru că miercuri avem un meci în care CSM Arcada cam poate închide în mare măsură calculele luptei pentru titlul de campioană, dacă învinge a doua clasată şi îşi duce avansul la cote aproape imposibil de anulat. Se va permite accesul a sub 1.000 de persoane sau se va juca în linişte totală dinspre tribună? Cert este că derby-ul de la futsal, de marţi, publicul gălăţean îl va vedea doar în cazul televizării.

Altfel, dar vorbind tot despre măsuri de prevenţie, de limitare a răspândirii acestui virus, s-au luat decizii fără a se viza cam tot ce trebuie. Avem un caz de contaminare în Galaţi, iar autorităţile fac apel la populaţie, prin intermediul mass-media, să ajute la identificarea celorlalţi pasageri din microbuzul cu care persoana bolnavă a venit de la Bucureşti. Ar cam fi cazul ca şi la cursele regulate de transport persoane să se facă la fel ca la cele ocazionale, cu listă nominală a pasagerilor, care să includă datele necesare identificării rapide. Altfel, vorbim tot de măsuri generaliste, fără concreteţe şi efect complet. Şi degeaba lăsăm tribunele goale, dacă autocarele cu "turişti" dinspre Capitală sunt pline.

Citit 1984 ori Ultima modificare Duminică, 08 Martie 2020 18:21

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.